A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr care a făcut un semn (minune) ca acesta pe cale: Văzând el pe nişte bătrâni călătorind şi slăbind pe cale, a poruncit unor asini sălbatici de au venit şi au purtat pe bătrâni până au ajuns la Antonie. Deci bătrânii l-au înştiinţat de aceasta pe avva Antonie. Şi a zis lor: „Mi se pare că acest monah se aseamănă cu o corabie plină de bunătăţi, care, însă, nu ştiu de va ajunge în port”. Şi, după un timp, avva Antonie începe deodată să plângă şi să-şi smulgă părul şi să se tânguiască. Îi zic lui ucenicii: „De ce plângi, avvo?” Iar bătrânul a zis: „Mare stâlp al Bisericii a căzut acum (zicea despre monahul cel tânăr). Mergeţi până la el şi vedeţi ceea ce s-a făcut”. Deci s-au dus ucenicii şi l-au aflat pe monah şezând pe rogojină şi plângând păcatul pe care îl făcuse. Iar el, văzând pe ucenicii bătrânului, le-a zis: „Ziceţi bătrânului ca să roage pe Dumnezeu să-mi dea numai zece zile şi nădăjduiesc că voi da răspuns”. Şi după cinci zile a murit.

->