Zicea avva Zosima că mergând el în Sfânta Cetate a venit la dânsul oarecare iubitor de Hristos şi i-a zis: „Avvo, am un frate şezător împreună cu mine şi din ispita vicleanului am avut prigonire între noi. Apoi eu pocăindu-mă, acela nu voieşte să se împace cu mine. Pleacă-te dar, pentru Domnul şi-i vorbeşte lui cele pentru pace”. Iar el cum a auzit, îndată a chemat pe fratele acela şi i-a grăit lui cele ce se cuveneau pentru pace şi unire. Iar el întâi se părea că se pleacă, apoi socotind i-a zis: „Nu pot să mă împac cu el, pentru că m-am jurat pe Cruce, ca de acum să fiu neîmpăcat cu el”. Iar egumenul zâmbind, i-a zis lui: „Jurământul tău, frate, are acest fel de putere, ca şi cum ai fi zis: «Mă jur pe Crucea Ta, Hristoase, că nu voi păzi poruncile Tale, ci voi face voia vrăjmaşului Tău diavol!» Deci, o frate, nu numai eşti dator să faci să stea mânia cea rea, ci şi să te pocăieşti şi să te căieşti pentru dânsa şi să-ţi prihăneşti obrăznicia ta, ca să nu te mai răpeşti de dânsa. Că şi Irod de se căia şi nu ar fi întărit jurământul Tău, nu ar fi făcut acea cumplită ucidere, tăind pe Mergătorul înainte al lui Hristos”. Deci, fratele umilindu-se pentru aceasta, s-a pocăit înaintea fratelui său şi a lui avva Zosima şi aşa cu darul lui Dumnezeu s-au unit iarăşi întru dragoste.

->