Acelaşi avva Theofil zicea: „Ce fel de frică şi cutremur şi nevoie avem să vedem, când sufletul se desparte de trup! Că vine la noi oaste şi putere de la stăpânirile cele potrivnice, stăpânii întunericului, stăpânitorii vicleşugului şi începătoriile şi stăpâniile, duhurile răutăţii şi ca într-un chip de judecată îl ţin pe suflet, aducând asupra-i toate păcatele lui cele întru ştiinţă şi cele întru neştiinţă, de la tinereţe până la vârsta în care a răposat. Deci, stau pârându-l de toate cele făcute de dânsul. Ce fel, dar, de cutremur socoteşti că are sufletul în ceasul acela, până ce va ieşi hotărârea şi i se va face slobozenia lui? Acesta este ceasul nevoii lui, până ce va vedea ce sfârşit va lua el. Şi iarăşi dumnezeieştile puteri stau în preajma feţei celor protivnici şi ele aducând cele bune ale lui. Ia seama dar, că sufletul stând în mijloc, cu multă frică şi cutremur stă, până ce judecata lui va lua hotărâre de la Dreptul Judecător. Şi de va fi vrednic, aceia iau certare, iar el se răpeşte de la dânşii şi de aceea fără de grijă este, sau mai bine să zic, locuieşte după cum este scris: „Precum ai celor ce se veselesc tuturor le este locaşul la Tine” [Ps 85, 7]. Atunci se împlinesc cele scrise: „Au fugit durerea, întristarea şi suspinarea” [Is 35, 10; Is 51, 11]. Atunci scăpând, se duce la acea bucurie şi slavă negrăită, în care se va şi aşeza. Iar de se va afla că a trăit cu lenevire, aude glasul cel prea înfricoşat: „Să fie ridicat cel necredincios, ca să nu vadă slava Domnului” [Is 26, 10]. Atunci îl apucă pe dânsul zi de urgie, zi de necaz şi de nevoie, zi de întuneric şi de beznă, dându-se la întunericul cel mai din afară şi în focul cel veşnic osândindu-se, în veci, fără de sfârşit se va munci. Atunci unde e fala lumii? Unde slava cea deşartă? Unde desfătarea? Unde răsfăţarea? Unde nălucirea? Unde odihna? Unde lauda? Unde banii? Unde neamul cel mare? Unde tatăl? Unde mama? Unde fratele? Cine dintr-aceştia va putea să scoată pe cel ce se arde în foc şi este ţinut de muncile cele amare? Acestea fiindcă aşa vor să se facă, ce fel trebuie să fim noi în petreceri bune şi cu dreaptă credinţă? Ce fel de dragoste suntem datori să ne agonisim? Ce fel de viaţă? Ce fel de petrecere? Ce fel de drum? Ce fel de luare aminte? Ce fel de rugăciune? Ce fel de îngrijire? Că acestea zice, aşteptând, să ne silim a ne afla Lui nespurcați şi neîntinaţi cu pace [2 Ptr 3, 14], ca să ne învrednicim a-L auzi pe Dânsul, zicând: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii” [Mt 25, 34] în vecii vecilor, Amin.

->