Un frate a întrebat pe avva Cronie: „Ce voi face uitării, care îmi robeşte mintea şi nu mă lasă să simt până ce nu mă aduce la însuşi păcatul?” Şi a răspuns bătrânul: „Când au luat cei de altă seminţie chivotul, pentru fapta cea rea a fiilor lui Israil, l-au tras până ce l-au adus în casa lui Dagon, dumnezeul lor. Şi atunci a căzut cu faţa lui în jos” [1 Rg 5, 2; 1 Rg 5, 3]. Şi a zis fratele: „Ce este aceasta?” Iar bătrânul a zis: „Că de vor apucă să robească mintea omului cu însăşi pricinele sale, aşa o târăsc până ce o vor aduce deasupra patimii celei nevăzute. Deci într-acel loc de se va întoarce mintea şi va căuta pe Dumnezeu şi îşi va aduce aminte de munca cea veşnică, îndată patima cade şi nu se mai vede. Căci scris este: «Când te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mântui şi vei cunoaşte unde ai fost» [Is 30, 15]”.

->