Un frate i-a zis lui avva Petru, ucenicul avvei Lot: „Când sunt în chilia mea, în pace e sufletul meu. Iar de va veni vreun frate la mine şi cuvintele celor din afară îmi va spune, se tulbură sufletul meu”. Iar avva Lot zicea: „Cheia ta deschide uşa mea”. Zis-a fratele, bătrânului: „Ce este cuvântul acesta?” Zis-a bătrânul: „Dacă va veni cineva la tine, îi zici lui: «Cum te afli, frate? De unde ai venit? Cum sunt fraţii? Te-au primit sau nu?» Şi atunci deschizi uşa fratelui şi auzi cele ce nu voieşti”. Şi i-a zis: „Aşa este. Ce va face omul, de va veni la dânsul vreun frate?” Răspuns-a bătrânul: „Plânsul cu adevărat învăţătură este, iar unde nu este plâns, nu este cu putinţă a se păzi”. Zis-a fratele: „Când sunt în chilie, plânsul este cu mine, iar de va veni cineva la mine, sau voi ieşi din chilie, nu-l am”. Zis-a bătrânul: „Încă nu ţi s-a supus, ci spre folos îţi este. Căci scris e în lege: «Că atunci când vei dobândi vreun rob evreu, şase ani sluji-te-va, iar în al şaptelea an îl vei trimite pe el slobod. Iar de-i vei da femeie şi va naşte copii în casa ta şi nu va voi să fugă, pentru muiere şi copii, îl vei aduce la uşa casei şi vei găuri urechea lui cu acul şi-ţi va fi rob în veac» [Iş 21, 2, 5, 6]”. Zis-a fratele: „Ce este cuvântul acesta?” Răspuns-a bătrânul: „De se va osteni omul după putere la vreun lucru, în orice ceas îl va căuta spre trebuinţa sa, îl va găsi”. I-a zis lui fratele: „Rogu-te, spune-mi cuvântul acesta!” Zis-a bătrânul: „Nici copil, adică fiul cel neadevărat nu rămâne împreună cu cineva robind, ci cel ce se naşte fiu, nu-şi lasă tatăl”..