A venit un frate la avva Serapion şi-l îndemna pe el bătrânul să facă rugăciune după obicei. Iar el păcătos pe sine numindu-se şi nevrednic de chipul călugăresc, nu se pleca. A voit încă şi picioarele lui să le spele. Şi aceste cuvinte zicând, nu a suferit. Şi l-a făcut de a gustat. A început încă şi bătrânul a mânca, şi-l sfătuia pe el zicând: „Fiule, de voieşti să te foloseşti, rabdă în chilia ta şi ia aminte de tine şi de rucodelia ta! Că nu-ţi aduce asta folos să ieşi afară, cât a şedea înăuntru”. Iar el acestea auzind, s-a amărât şi s-a schimbat la faţă, încât nimic n-a putut să fie tăinuit de bătrânul. Deci i-a zis lui avva Serapion: „Până acum ziceai că eşti păcătos şi te ocărai pe tine, cum că eşti nevrednic să trăieşti. Şi fiindcă cu dragoste te-am pomenit, atâta te-ai sălbăticit. Deci, de voieşti să fii smerit, cele ce ţi se aduc asupră-ţi de la alţii, învaţă-te să le suferi vitejeşte şi nu ţine la tine cuvinte deşarte”. Acestea auzind fratele, a făcut metanie bătrânului. Şi mult folosindu-se, s-a dus..

->