Era un bărbat egiptean anume Serapion, cu porecla Sidonie, fiindcă niciodată aşa haină nu purta, decât un sindon, adică o haină care aşa se numeşte. Acesta la toată fapta bună iscusindu-se desăvârşit, cu neagoniseala mai pe toţi i-a întrecut. Pentru care nici a se linişti în chilie n-a putut ca să nu se smulgă cu mintea, sau să aibă ceva al său; ci umblând, şi hrana din toate zilele de la cei ce s-ar fi întâmplat luând, aşa îşi petrecea viaţa, nimic având, decât sindonul, pe care-l purta. Acesta, printr-un pustnic cunoscut, s-a vândut pe sine, într-o cetate, la un măscărici ce era elin, pe douăzeci de galbeni, pe care şi luându-i de la pustnic, îi păstra la sine. Deci, era slujind măscăriciului, femeii lui şi casei, cu mare silinţă şi cu îndemânare, mâncând numai pâine şi apă, neoprindu-se cu mintea şi de multe ori şi cu gura din citirea dumnezeieştilor Scripturi. Deci, petrecând cu dânşii vreme îndelungată şi când era vreme vorbindu-le despre creştinătate, întâi pe măscărici l-a umilit, apoi pe femeie, după aceea, toată casa lui. Şi botezându-se ei, s-au depărtat de a mai juca la club. După ce au venit la viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, foarte se cucerniceau de bărbat. Şi îi zicea lui: „Vino, frate, să te slobozim, fiindcă tu din robie urâtă ne-ai slobozit pe noi!” Atunci le-a zis lor: „Fiindcă a lucrat Dumnezeul meu şi voi împreună aţi lucrat şi s-a mântuit prin mine sufletul vostru, de acum vă voi descoperi vouă taina. Eu fiind pustnic slobod, de neam egiptean, fiindu-mi milă de voi, care petreceţi în multă rătăcire, m-am vândut pe mine vouă, ca voi slobozindu-vă din mari păcate, să vă mântuiţi. Deci, de vreme ce ceea ce am voit a făcut Dumnezeu, mă voi duce, ca şi altora să ajut”. Acestea zicând, le-a dat lor aurul. Iar ei nu voiau să-l ia. Şi îl îndemnau pe el să dea săracilor aurul, zicând: „Arvună de mântuire ni s-a făcut nouă”. Iar el le-a zis: „Voi daţi-l fiindcă al vostru este. Că eu bani străini nu dăruiesc săracilor”. Iar ei luând aurul, îl rugau să rămână cu dânşii, încredinţându-l, că asemeni unui părinte îl vor avea de acum înainte şi stăpân al sufletului lor. Iar după ce l-au rugat mult şi n-au putut să-l lămurească, îl pofteau măcar în fiecare an să-i cerceteze. Deci, luându-şi ziua bună de la dânşii fericitul, s-a dus de acolo în Lacedemonia şi aflând pe cineva din cei dintâi ai cetăţii că este maniheu de credinţă, împreună cu toată casa lui, iar la celelalte este bărbat îmbunătăţit şi evlavios, la acesta iarăşi în alt fel s-a vândut pe sine. Şi în vreme de doi ani, depărtându-l de eres pe dânsul şi pe toată casa lui, i-a adus la biserică. Apoi lăsându-i şi pe aceştia, înconjura lumea, făcând bine oamenilor pe cât putea..