Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pentru avva Hemeron (apoftegma 1): Distribuie pe Telegram

Se spunea despre avva Heremon cel din Schit, că avea departe peştera de biserică, patruzeci mile, iar de luncă şi de apă, de unde adică aducea zmicelele cele de finic, douăsprezece mile. Şi atâta fiind de departe, nu s-a supărat bătrânul, ostenindu-se spre aducerea rucodeliei sale şi a apei şi spre mergerea la biserică în fiecare duminică, precum era rânduiala..


->