Spunea un bătrân oarecare despre trei fraţi silitori, care s-au sfătuit împreună să-şi aleagă fiecare dintr-înşii câte o faptă bună, pe care păzind-o să se mântuiască prin ea. Deci cel dintâi şi-a ales să fie împăciuitor, adică să se silească să împace pe cei ce îi va vedea că sunt învrăjbiţi, după cuvântul Domnului ce este scris: „Fericiţi sunt făcătorii de pace”. Cel de al doilea şi-a ales să cerceteze bolnavii şi să le slujească lor. Iar cel de al treilea şi-a ales fără-de-grija, adică viaţa liniştită şi acesta a mers şi s-a sălăşluit în pustie.
Deci cel dintâi, care îşi alese să fie împăciuitor celor învrăjbiţi, văzând că nu poate să-i împace pe toţi şi supărându-se de multa lor gâlceava, s-a lăsat de acea slujbă şi sculându-se a mers la fratele său care îşi alesese să slujească bolnavilor. Şi mergând la dânsul, l-a găsit pe el scârbit, că s-a săturat a mai sluji bolnavilor, văzând că nu poate nici într-un chip să le facă tuturor pe voie. Şi s-au sfătuit amândoi, să meargă la fratele lor cel din pustie, care şi-a ales fără-de-grija. Şi, aşa, sculându-se, au plecat şi au mers la dânsul şi i-au spus amândoi întâmplările şi supărările lor. Şi l-au rugat să le spună lor şi el, ce a isprăvit cu fără-de-grija lui în acea pustie? Iar el tăcând puţin şi sculându-se, a mers la baltă şi luând apă cu un vas, a turnat şi a umplut un pahar cu apă şi l-a adus la dânşii şi le-a zis lor: „Căutaţi, fraţilor, şi vedeţi bine cum este această apă”. Şi era apa tulbure, pentru că atunci o luase din baltă. Zis-au lui fraţii: „Vedem, frate că este tulbure”. Şi punând-o să stea puţin, s-a aşezat şi s-a limpezit apa ca cristalul. Atunci luând-o aşa limpede, iarăşi le-a arătat-o lor, zicând: „Căutaţi acum, fraţilor şi vedeţi apa aceea care era tulbure, cum s-a limpezit”. Iar ei, căutând, se minunau, că îşi vedeau într-însa, ca în oglindă, feţele lor. Apoi le-a zis: „Vedeţi, fraţilor, şi înţelegând să cunoaşteţi, că precum aţi văzut apa aceasta cum era întâi tulbure şi întunecată, iar acum o vedeţi limpede şi luminată, aşa este şi acel ce trăieşte în lume cu oamenii: de tulburarea gâlcevilor lumeşti este tulburat şi întunecat şi nu îşi vede păcatele şi răutăţile sale. Iar dacă se deosebeşte pe sine şi iese din gâlceavă, atunci i se limpezeşte inima şi mintea şi toate simţirile lui. Astfel, îşi vede şi îşi cunoaşte păcatele şi răutăţile sale”. .