Spunea un bătrân, că era un frate care trăia în linişte şi tăcere în chilia lui, şi se zăbovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele şi vieţile sfinţilor părinţi, şi aşa a petrecut douăzeci de ani. După aceea, într-una din zile, i-a venit o umilinţă şi un gând ca să iasă şi să meargă în pustie, să petreacă în linişte fără de gâlceava, precum au petrecut şi sfinţii părinţi cei de demult. Şi aşa a ieşit din chilia sa şi a plecat să meargă în pustie. Mergând spre pustie, l-a întâlnit avva Isac, care l-a întrebat, zicând: „Unde mergi, fiule?” Fratele i-a răspuns: „Douăzeci de ani sunt de când pururea citesc Sfintele Scripturi, vieţile şi învăţăturile sfinţilor părinţi, iar acum vreau să merg să încep şi cu lucrul, poruncile şi învăţăturile pe care le-am citit”. Bătrânul făcând rugăciune l-a blagoslovit, zicând: „Domnul Dumnezeu să te blagoslovească, fiule, să te îndrepteze şi să te povăţuiască, ca să mergi şi pe urma sfinţilor părinţi la calea mântuirii!”.

->