Un frate oarecare, silitor fiind spre pocăinţă şi mântuirea sa, mergând la muntele Sinai şi găsind acolo o chiliuţă veche în care locuise un părinte din cei de demult, s-a sălăşluit într-însa. În ziua dintâi, când s-a aşezat în acea chiliuţă, a găsit o scrisoare pe un lemnişor, scrisă de un frate din cei ce trăiseră mai înainte în acel loc. Şi era scris acest cuvânt: „Eu, Moise am venit mărturisind lui Teodor”. El văzând acea scrisoare şi citind-o, foarte s-a umilit şi a început a plânge cu lacrimi, zicând: „O, frate, unde eşti acum tu cel care ai scris aici, că ai venit mărturisind? Unde este acum mâna aceea, care a scris aici? O, frate, în ce stare eşti?” Şi aşa în toate zilele făcea, punând înaintea ochilor săi acel lemn scris, apoi plângea cu lacrimi, vorbind cu dânsul, ca şi cum ar fi fost viu de faţă şi aşa, aducându-şi aminte de moartea sa, plângea în toate zilele cu amară umilinţă. El avea lucrul mâinilor sale scrisoarea, că ştia să scrie slovă curată şi scria cărţi. Şi i-au adus lui fraţii hârtie, cheltuială şi plată pentru scris, iar el luând hârtia şi plata de la fraţi, s-a pristăvit şi n-a scris nimănui nimic, numai câte un text şi a pus la hârtia şi plata fiecărui frate, scriind aşa: „Iertaţi-mă, părinţilor şi fraţilor mei, că am avut puţintică treabă cu cineva şi pentru aceea n-am avut vreme ca să vă scriu vouă cărţile”..

->