În timpul prigoanelor, când prigoneau şi omorau pe creştini pentru credinţa în Hristos, au prins şi pe doi fraţi călugări să-i muncească şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi, ca a doua zi să-i scoată, să-i muncească şi să-i omoare. Aceşti doi fraţi aveau vrajbă şi pizmă între dânşii. Fiind deci ei în temniţă aruncaţi, bătuţi şi munciţi, unul umilindu-se cu inima a zis celuilalt: „Frate, iată mâine ne vor scoate la judecata lor şi ne vor munci şi ne vor omorî şi vom merge către Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba şi pizma ce a fost şi este şi acum între noi, se cade să o lăsăm, să ne împăcăm, să ne iertăm unul pe altul, mai înainte de moartea noastră, ca să luăm, curaţi fiind, muncile şi moartea pentru credinţa şi dragostea lui Hristos şi aşa ne vom învrednici a lua cununile muceniceşti din mâinile lui Hristos şi vom fi primiţi în ceata mucenicilor”. Acestea zicând i-a făcut metanie după obiceiul călugăresc, grăind: „Iartă-mă, frate, ca să fii şi tu iertat de mine şi de Dumnezeu!” Iar acela fiind biruit de vrăjmăşească pizmă, n-a vrut nicidecum să-l ierte. Iar a doua zi dacă s-a făcut ziuă, i-au scos pe ei din temniţă, ca să-i taie. Atunci cel care n-a vrut să se împace şi să ierte pe fratele său, văzând că vor să-l taie, înspăimântându-se s-a lepădat de Hristos, iar pe cel de lângă el crezând în numele Domnului, l-au tăiat. Pe cel ce s-a lepădat de Hristos, l-a întrebat: „Pentru ce ieri nu te-ai lepădat de Hristos? Ca să nu te fi chinuit?” Răspuns-a lui acela: „Când L-am lăsat eu pe Dumnezeul meu şi nu m-am împăcat cu fratele meu, atunci şi pe mine m-a lăsat şi m-a părăsit ajutorul Lui şi rămânând gol de Dânsul, m-am lepădat de Hristos”..

->