Doi fraţi după trup s-au lepădat de lume şi au mers amândoi la muntele Nitriei şi petreceau acolo în sihăstrie şi în ascultare. Dumnezeu le-a dat amândora darul umilinţei şi lacrimi, în rugăciunile lor. Odată bătrânul sihăstriei a văzut în vis pe amândoi fraţii stând la rugăciune şi fiecare ţinea câte o hârtie scrisă în mâna lui şi udând hârtia cu lacrimile lor, se spălau slovele scrisorii de pe hârtie şi scrisoarea unuia lesne se spăla iar a celuilalt cu anevoie şi chiar dacă se spăla iarăşi se cunoşteau slovele. Bătrânul s-a rugat lui Dumnnezeu să-i arate acea vedenie cu acei doi fraţi. Şi trimiţând Dumnezeu îngerul Său, i-a spus zicând: „Slovele şi scrisoarea scrisă pe acele hârtii pe care le-ai văzut ţinându-le în mâinile lor, acelea sunt păcatele lor. Unul din ei a păcătuit fireşte, adică după fire şi pentru aceea aceluia lesne i se spală slovele. Celălalt a căzut în necuraţii şi spurcăciuni peste fire. De aceea, mai multă osteneală îi trebuie întru pocăinţa lui”. Şi de atunci totdeauna îi zicea bătrânul: „Sileşte-te, frate, osteneşte-te, frate că se cunosc slovele”. Dar nu i-a arătat bătrânul, nici nu i-a spus aceasta, până la moartea lui, ca nu cumva scârbindu-se să-şi smintească silinţa sa, ci totdeauna îi zicea: „Sileşte-te, frate, căci cu multă osteneală se spală slovele zapisului”. .

->