Dacă vreun cleric are pricină (vreun litigiu) cu alt cleric, să nu lase pe episcopul său propriu şi să alerge la judecătorii lumeşti, ci mai întâi să se cerceteze treaba (chestiunea, cauza) de către episcopul său propriu sau, cu învoirea aceluiaşi episcop, de către aceia pe care i-ar voi amândouă părţile să se întocmească (stabilească) cele ale dreptăţii (să se facă judecata). Iar dacă cineva ar purcede (proceda) împotriva acestora, să se supună cercetărilor (pedepselor) canonice.
Iar dacă vreun cleric are pricină (litigiu) cu episcopul său propriu sau şi cu un alt episcop, să se judece de către sinodul eparhiei (mitropoliei). Iar dacă un episcop sau cleric ar avea neînţelegere cu mitropolitul aceleiaşi eparhii (mitropolii), să fi­e luat (solicitat judecător) exarhul diecezei sau scaunul împărăteştei cetăţi a Constantinopolului şi de către acesta să se judece.

Să nu fie îngăduit ca un cleric să se numere deodată la bisericile a două cetăţi, adică la aceea pentru care de la început s-a hirotonit şi la aceea la care a fugit, fireşte ca la una mai mare - din poftă după slavă deşartă. Iar cei ce ar face aceasta să fie aşezaţi iarăşi (repuşi) la biserica lor, la care de la început au fost hirotoniţi şi numai acolo să slujească.
Iar dacă cineva ar fi fost transferat de la o biserică la alta, acela să nu aibă nici o împărtăşire la treburile bisericii celei dintâi sau la acelea ale altarelor (sanctuarelor) martirilor sau ale aşezămintelor (azilurilor) pentru săraci sau pentru primirea străinilor care (ţin) se găsesc sub acea (Biserică). Iar cei ce ar îndrăzni ca, după orânduirea (hotărârea) acestui mare şi ecumenic sinod, să facă ceva dintre cele care au fost acum oprite (interzise), a orânduit (hotărât) sfântul sinod să cadă din propria lor treaptă.

Am orânduit (hotărât) ca toţi săracii şi cei care au trebuinţă de ajutoare să călătorească, după ispitire (şi verificare), cu scrisori şi adică numai cu scrisori bisericeşti de pace, nu cu scrisori de recomandare (de încredinţare), pentru că scrisorile de recomandare se cade să se dea numai feţelor (persoanelor) care stau sub bănuială.

A venit (la cunoştinţa noastră) că împotriva aşezămintelor (legilor) bisericeşti, alergând la stăpâniri, au tăiat în două o eparhie (mitropolie) prin act împărătesc (rescript, carte împărătească), aşa încât din această pricină sunt doi mitropoliţi în aceeaşi eparhie (mitropolie). Drept aceea, sfântul sinod a orânduit (hotărât) ca de acum înainte să nu se mai îndrăznească nimic de acest fel de către vreun episcop, iar cel ce va încerca (întreprinde) un lucru ca acesta să cadă din treapta (spiţa) sa. Iar cetăţile câte s-au şi cinstit (onorat) cu numele de mitropolie prin scrisori (rescripte, cărţi) împărăteşti, precum şi episcopul care ocârmuieşte acea Biserică să se bucure (beneficieze) numai de cinste, păstrându-se adică pe seama adevăratei mitropolii drepturile ei proprii.

Clericii străini şi necunoscuţi să nu slujească nicidecum şi nicăieri în altă cetate fără scrisori de recomandare (încredinţare) de la episcopul lor propriu.

De vreme ce în unele eparhii (mitropolii) se permite citeţilor (lectorilor) şi cântăreţilor să se căsătorească (şi după hirotesie) sfântul sinod a orânduit (hotărât) să nu fie îngăduit vreunuia dintre aceştia să ia femeie eterodoxă. Iar cei ce dintr-o astfel de căsătorie au şi dobândit copii, dacă nu au apucat să-i boteze la eretici pe cei născuţi dintr-înşii, să-i aducă pe aceştia la împreunarea cu soborniceasca Biserică (în comuniunea Bisericii soborniceşti), iar dacă nu i-au botezat, să nu poată (să nu le fie permis) să-i boteze pe aceştia la eretici şi nici să-i lege spre căsătorie cu eretic ori cu iudeu ori cu păgân, decât numai dacă faţa (persoana) care vrea să se lege (prin căsătorie) cu cel ortodox va făgădui (promite) că va trece la credinţa ortodoxă. Iar dacă cineva ar călca această orânduire (hotărâre) a sfântului sinod, să fi­e supus pedepsei canonice.

Femeia înainte de 40 de ani să nu se sfinţească (hirotesească, consacre) întru diaconiţă, dar şi aceasta (să se facă) după o ispitire cu luare-aminte (cercetare temeinică). Iar dacă primind hirotesia şi rămânând un timp oarecare în slujbă, se dă pe sine căsătoriei, batjocorind harul lui Dumnezeu, una ca aceasta să fi­e dată anatemei, împreună cu acela ce s-a legat cu ea.

Nu este îngăduit ca fecioara care s-a închinat (consfinţit, consacrat) pe sine Domnului Dumnezeu, de asemenea nici monahiilor (călugăriţelor), să încheie căsătorie. Iar dacă s-ar afla făcând aceasta, să fie afurisite (excomunicate). Dar am orânduit (hotărât) ca episcopul locului să aibă putere de a fi cu pogorământ (umanitar, cu omenie, cu îngăduinţă) faţă de acestea.

Parohiile cele de la ţară (de pe câmp) sau de prin alte sate să rămână nestrămutate la episcopii care le ţin (deţin, stăpânesc) şi mai ales dacă stăpânindu-le pe ele fără silă, le-au cârmuit timp de treizeci de ani. Iar dacă în cuprinsul (înăuntrul) celor treizeci de ani s-a iscat (născut) sau s-ar putea isca (naşte) vreo neînţelegere asupra lor, să fie îngăduit celor ce spun că se nedreptăţesc (năpăstuiesc) să facă pâră (să introducă acţiune) despre acest lucru la sinodul eparhiei (mitropoliei). Iar dacă cineva s-ar nedreptăţi de către mitropolitul său propriu, să se judece de către exarhul diocezei sau de către scaunul Constantinopolului, după cum s-a zis mai înainte (9 sin. IV ec.).
Iar dacă vreo cetate s-ar fi înnoit prin puterea împărătească, sau dacă s-ar înnoi de acum înainte (în viitor), atunci alcătuirilor politice şi obşteşti să urmeze şi orânduirea parohiilor bisericeşti.

Fărădelegea de moarte a conjuraţiei (crima conspiraţiei), sau a ortăcirii (a facerii de ceată, a unirii tainice în ceată) se opreşte cu totul şi de către legile din afară (din afara Bisericii, de stat) - cu mult mai vârtos se cuvine a se apăra (interzice) să se facă aceasta în Biserica lui Dumnezeu.
Dacă, aşadar, vreun cleric sau călugăr ar fi găsit fie uneltind, fie ortăcindu-se, fie întinzând capcane (curse) episcopilor sau clericilor celor împreună cu dânşii, să cadă cu totul dintr-a lor treaptă.