Prezicătorii şi cei ce urmează moravurile păgânilor, ori introduc în casele lor pre oarecare spre aflarea farmecelor sau şi pentru curăţie, să cadă sub canonul penitenţei de cinci ani, potrivit treptelor hotărâte, trei ani de prosternare şi doi ani de rugăciune, fără împărtăşanie.
În cazul când cineva, logodindu-se cu o fecioară, a necinstit mai înainte pe sora ei, încât a rămas şi gravidă, şi după aceea s-a cununat cu cea logodită, iar cea necinstită s-a sinucis, se porunceşte ca complicii să se primească între cei ce stau împreună la rugăciune în biserică după 10 ani de pocăinţă, potrivit treptelor hotărâte.
Presbiterul, dacă se va însura, să se scoată din treapta sa, iar de va fi desfrânat sau va comite adulter, să se excludă cu desăvârşire şi să se supună penitenţei.
Femeia, dacă se va mărita cu doi fraţi, să se scoată din comuniune până la moarte; totuşi, dacă în vremea morţii va zice că, făcându-se sănătoasă, va desface căsătoria, atunci din milă va avea pocăinţă. Iar dacă va muri femeia, întru acest fel de căsătorie fiind, sau bărbatul, atunci pentru partea rămasă în viaţă cu anevoie va fi pocăinţa.
Pentru cei ce cad în mai multe nunţi este învederat timpul hotărât pentru penitenţă, dar întoarcerea şi credinţa, lor le scurtează timpul penitenţei.
Dacă cineva poftind o femeie, îşi propune a se culca cu dânsa, dar hotărârea sa nu va deveni faptă, se vede că prin har a fost scăpat.
Catehumenul care a intrat în Biserică şi stă la locul catehumenilor, dacă va păcătui, de este dintre îngenunchetori, să asculte fără să mai păcătuiască; iar dacă şi ascultător fiind va păcătui, să se excludă din Biserică.
Femeia gravidă trebuie să se lumineze (boteze), când va vrea; căci ceea ce naşte nu este părtaşă întru aceasta cu cel născut, pentru ca să se arate voinţa proprie a fiecăruia la mărturisire.
Presbiterul să nu mănânce la nunţile celor căsătoriţi a doua oară, deoarece nunta a doua cere penitenţă; cine va fi acel presbiter care, prin participarea sa la ospătare, aprobă aceste nunţi?
De se va vădi în public că soţia cuiva care este laic a comis adulter, unul ca acela nu poate veni în slujba preoţească. Iar dacă dânsa va comite adulter după hirotonie, el este dator să o demită; iar de va vieţui cu dânsa, nu poate ţine slujba ce i s-a încredinţat.
Presbiterul, dacă s-a înaintat după ce mai înainte a păcătuit în trup, şi va mărturisi că a păcătuit înainte de hirotonie, să nu jertfească, rămânând în celelalte, pentru zelul său de altfel; căci mulţi au zis că şi hirotonia iartă cele mai multe păcate. Iar dacă el însuşi nu mărturiseşte şi nu se poate dovedi arătat, atunci el însuşi are puterea de a hotărî ce să facă.
Aşijderea şi diaconul, de va cădea în acelaşi păcat, să aibă numai treapta slujitorului bisericesc.
Presbiterul mai înainte de 30 de ani să nu se hirotonească, de ar fi chiar bărbat vrednic pentru toate, ci să aştepte. Căci Iisus Hristos la 30 de ani s-a botezat şi a început să înveţe.
Dacă cineva bolnav fiind s-a luminat prin botez, nu se poate înainta la presbiterie; căci credinţa lui nu este din convingere, ci din nevoie; fără numai poate în urma zelului şi credinţei sale şi de mai apoi şi din lipsa de oameni (candidaţi).
Presbiterii de la sate nu pot jertfi în biserica cetăţii, fiind de faţă episcopul sau presbiterii cetăţii; nici a da pâinea, nici paharul în timpul rugăciunii, iar dacă cei din urmă nu sunt de faţă, şi singuri vor fi chemaţi la rugăciune, atunci să dea pâinea şi paharul.
Horepiscopii însă sunt după chipul celor şaptezeci de ucenici; şi ei ca împreună liturghisitori ai episcopilor, cinstindu-se pentru zelul lor faţă de săraci, pot să aducă jertfă în biserica din cetate.
Potrivit canoanelor, diaconii trebuie să fie şapte, oricât de mare ar fi cetatea. Despre aceasta însă te vei încredinţa din Cartea Faptelor.
Dacă cineva ar defăima nunta, şi pe ceea ce se culcă cu bărbatul său, credincioasă fiind şi evlavioasă, ar urgisi-o sau ar defăima-o, ca şi cum nu ar putea intra în împărăţia cea cerească, să fie anatema.
Dacă cineva ar osândi pe cel ce cu evlavie şi cu credinţă mănâncă carne, afară de sânge şi de jertfă idolească şi de sugrumat, ca şi cum acela nu ar avea nădejde din cauză că se împărtăşeşte cu carne, să fie anatema.
Dacă cineva, sub pretext de evlavie, ar învăţa pe un sclav să defaime pe stăpân şi să-şi părăsească slujba, şi să nu slujească stăpânului său cu bunăvoinţă şi cu toată cinstea, să fie anatema.
