Câţi dintre presbiteri sau diaconi, sau peste tot, cei ce se numără în cler (sunt socotiţi în rândul clerului), în chip cutezător, neavând înaintea ochilor nici frica lui Dumnezeu, nerecunoscând nici canonul bisericesc, vor pleca de la bisericile lor, aceştia nu trebuie să fie primiţi nicidecum în altă Biserică, ci trebuie să fie siliţi ca să se reîntoarcă în parohiile (eparhiile) lor; sau dacă stăruiesc (persistă), trebuie să fie excomunicaţi (să fie fără de împărtăşire). Iar dacă ar şi îndrăzni cineva să răpească pe cel ce este al altuia (aparţine altuia) şi să-l hirotonească în Biserica lui, fără încuviinţarea episcopului propriu de la care a fugit cel ce este numărat în cler (este socotit în rândul clerului), să fie hirotonia (lui) fără tărie.

Deoarece mulţi dintre cei care se numără în canon (sunt socotiţi în rândul clerului) urmărind lăcomia şi câştigul ruşinos (alergând cu lăcomie la câştig ruşinos), au uitat dumnezeiasca Scriptură care zice; „argintul său nu l-a dat pentru camătă (dobândă)” (Ps 14,5); şi dând împrumut cer sutimi (procente), sfântul şi marele sinod a socotit a fi cu dreptate, că dacă după această orânduire, s-ar găsi cineva luând camătă din îndeletnicire (cu treaba aceasta, cu cămătăria), sau astfel învârtind lucru, sau cerând înapoi şi jumătate, sau orice altceva născocind pentru câştig ruşinos, să se caterisească din cler şi să fie străin de canon (de starea clerului).

A venit la sfântul şi marele sinod (ştirea) că în unele locuri şi cetăţi, diaconii dau presbiterilor cuminecătura (euharistia), ceea ce nici canonul şi nici obiceiul nu a predanisit, ca cei ce nu au puterea de a aduce jertfa să dea trupul lui Hristos celor ce jertfec (celor ce aduc sfânta jertfă). S-a mai cunoscut şi aceea că unii dintre diaconi se ating de cuminecătură (euharistie, împărtăşanii) chiar şi înaintea episcopilor. Aşadar toate acestea să înceteze, iar diaconii să rămână în măsurile lor (în rânduielile, tocmelile lor), ştiind că ei sunt slujitori ai episcopului, dar mai mici decât presbiterii. Să primească aşadar după rânduială cuminecătura (euharistia) după presbiteri, dându-le-o fie episcopul, fie presbiterul. Dar să nu le fie permis diaconilor nici să şează în rândul presbiterilor; căci ceea ce s-a făcut este împotriva canonului şi împotriva rânduielii. Dar dacă cineva şi după aceste orânduiri nu ar voi a se supune, să înceteze din diaconie.

În privinţa pavlichienilor care au alergat (s-au întors) mai pe urmă la soborniceasca Biserică, se aşază rânduiala ca ei să fie neapărat botezaţi din nou. Iar dacă unii în timpul trecut s-au numărat în cler (au făcut parte din cler) şi dacă se arată neîntinaţi şi neprihăniţi, după ce vor fi botezaţi din nou să se hirotonească de către episcopul Bisericii soborniceşti. Dacă însă cercetarea i-ar găsi pe ei nepotriviţi (nevrednici), se cuvine a-i caterisi pe ei. Aşijderea şi în privinţa diaconiţelor şi peste tot în privinţa celor număraţi (socotiţi) în cler, să se observe aceeaşi rânduială (procedură). Am pomenit însă şi pe diaconiţele numărate (socotite) în cin (în cler, în schemă) cu toate că nu au nici o hirotesie, aşa că acestea să fie socotite neapărat între laici.

Deoarece sunt unii care-şi pleacă genunchii (îngenunchează) duminica şi-n zilele Cincizecimii - pentru ca toate să se păzească în acelaşi fel în fiecare parohie (eparhie), sfântului sinod i s-a părut ca rugăciunile să fie aduse (făcute) lui Dumnezeu stând ei în picioare.

Sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinopol au hotărât să nu se înlăture (schimbe, părăsească) credinţa celor trei sute optsprezece Părinţi care sau adunat în Niceea Bitiniei, ci (credinţa) aceea să rămână tare şi să fie dată anatemei orice erezie şi cu deosebire cea a eunomienilor, adică cea a eudoxienilor, şi aceea a semiarienilor, adică a pnevmatomahilor, şi aceea a sabelienilor şi a marcelienilor şi aceea a fotinienilor şi aceea a apolinariştilor.

Episcopii puşi peste o dieceză să nu se întindă (treacă) asupra bisericilor din afara hotarelor lor, nici să nu se tulbure bisericile, ci potrivit canoanelor, episcopul Alexandriei să cârmuiască numai pe cele (bisericile) din Egipt, iar episcopii Orientului să chivernisească (administreze) numai Orientul, păstrându-se pe seama Bisericii antiohienilor întâietăţile (privilegiile) cele din canoanele de la Niceea; şi episcopii diecezei Asiei să chivernisească numai cele (bisericile) din dieceza Asiei; şi cei ai (diecezei) Pontului, numai pe ale (diecezei) Pontului şi cei ai Traciei numai pe ale (diecezei) Traciei să le cârmuiască. Iar nechemaţi, episcopii să nu treacă peste dieceza lor pentru hirotonie sau pentru alte oarecari (lucrări de cârmuire bisericească) cârmuiri bisericeşti. Păzindu-se însă canonul stabilit mai înainte privitor la chivernisiri, este clar că cele privitoare la fiecare eparhie le va cârmui sinodul eparhiei (respective), potrivit celor orânduite (hotărâte) la Niceea. Iar bisericile lui Dumnezeu cele ce sunt la popoarele barbare trebuie să se cârmuiască după obiceiul părinţilor, care s-a ţinut.

Iar după episcopul Romei, întâietatea cinstei (primatul de onoare) să o aibă episcopul Constantinopolului, pentru că (cetatea) aceasta este Roma nouă.

În privinţa lui Maxim Cinicul şi a neorânduirii ce s-a făcut de către el în Constantinopol (hotărâm) că: Maxim nici nu a fost făcut episcop, nici nu este, şi nici cei hirotoniţi de el, în orice treaptă a clerului (nu sunt clerici) lipsind de tărie toate câte s-au făcut în privinţa lui şi de către el.

În privinţa dreptarului (tomosului) apusenilor, primim şi pe cei din Antiohia, care mărturisesc o dumnezeire a Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt.