Să se ţie obiceiurile cele vechi, cele din Egipt şi din Libia şi din Pentapole, aşa încât episcopl din Alexandria să aibă stăpânire peste toate acestea, pentru că acesta este şi obiceiul episcopului Romei. De asemenea şi în Antiohia şi-n alte eparhii (provincii) să li se păstreze Bisericilor întâietăţile (privilegiile).
Este apoi cu totul învederat lucrul acela, că dacă cineva ar deveni episcop fără încuviinţarea mitropolitului, marele sinod a hotărât că unul ca acesta nu se cade să fie episcop. Iar dacă alegerii comune tuturor, fiind ea (cu temei) bine întemeiată şi după canonul bisericesc, i s-ar împotrivi doi sau trei din vrajbă (pizmă) proprie, să aibă tărie votul (hotărârea) celor mai mulţi.

Deoarece a avut tărie obiceiul şi vechea predanie (tradiţie) ca episcopul din Elia (Ierusalim) să se cinstească (să se bucure de cinste), să aibă urmarea (continuarea) cinstei (acesteia), păstrându-se însă pe seama mitropoliei propria ei vrednicie (demnitate).

În privinţa celor ce s-au numit pe sine cândva catari (curaţi), iar acum (se reîntorc) vin la sobornicirea şi apostoleasca Biserică, i s-a părut sfântului şi marelui sinod ca punându-se mâinile asupra lor, să rămână astfel în cler. Dar înainte de toate se cuvine ca ei să mărturisească în scris că vor primi (se vor uni, vor fi de acord) şi vor urma dogmele bisericii soborniceşti şi apostolice, anume că vor avea comuniune (împărtăşire) şi cu cei căsătoriţi a doua oară, şi cu cei care au căzut în vremea prigoanei (persecuţiei), cu privire la care s-a rânduit timpul (de pocăinţă) şi s-a hotărât sorocul (termenul de iertare), - aşa încât aceştia (catarii) să urmeze întru toate dogmele Bisericii soborniceşti. Prin urmare, aceştia toţi, fie (că sunt) în sate, fie (că sunt) în oraşe, numai singuri cei care s-ar găsi hirotoniţi, (adică) cei ce se găsesc în cler, să rămână în acelaşi chip (în acelaşi cin, în aceeaşi stare).
Iar dacă acolo unde (există) episcop sau presbiter al Bisericii soborniceşti se reîntorc (revin) oarecari (dintre clericii catari), este învederat că episcopul Bisericii va avea vrednicia de episcop, iar acela ce se numeşte episcop la aşa-zişii catari va avea vrednicia de presbiter; afară numai dacă nu cumva i s-ar părea episcopului (potrivit) să-l împărtăşească pe acesta la cinstea numelui. Iar dacă lui nu i-ar plăcea acest lucru, (atunci) pentru ca totuşi să se vadă că este în cler, să i se găsească un loc, fie de horepiscop, fie de presbiter, ca să nu fie doi episcopi într-o cetate.

Dacă cineva fără de cercetare a fost înaintat (rânduit) presbiter, sau făcându-i-se ispitirea şi-a mărturisit păcătele, şi mărturisindu-se el, oamenii fiind mişcaţi, au pus mâinile pe unul ca acesta împotriva canonului, pe acesta canonul nu-l primeşte (în cler), căci Biserica sobornicească apără (revendică) numai ceea ce este fără de prihană.

Oricâţi dintre cei căzuţi (de la credinţă) au fost înaintaţi (în cler) fie din neştiinţă, fie cu ştiinţă mai dinainte (a stării lor) din partea celor ce i-au înaintat, aceasta nu aduce slăbire (prejudiciu) canonului bisericesc, pentru că după ce se vor cunoaşte, se caterisesc.

În privinţa celor ce au lepădat credinţa, fără silă, sau fără luarea averilor, sau fără primejduire, sau fără ceva de acest fel, cum s-a întâmplat sub tirania lui Liciniu, i s-a părut sinodului că deşi nu sunt vrednici de omenie, să se milostivească totuşi de ei (să fie totuşi trataţi cu îndurare). Deci câţi dintre ei ca (nişte) credincioşi se căiesc cu adevărat, să petreacă trei ani între ascultători şi şapte ani să se smerească (să se umilească, să stea plecaţi), iar doi ani fără împărtăşire vor lua parte la rugăciuni cu poporul.

Iar cei ce au fost chemaţi de har şi au arătat la început zel (pornire) lepădând cingătorile, iar după aceeea s-au întors ca câinii la propria lor vomitătură, încât unii şi arginţi (bani) au cheltuit şi prin daruri au izbutit să ajungă din nou la slujbă în oaste, aceştia zece ani să se plece (să cadă, să se umilească), după timpul de trei ani al ascultării. Dar la toţi aceştia trebuie să se cerceteze bunăvoinţa şi felul căinţii. Iar câţi arată întoarcerea lor cu fapte, dar nu de formă (cu chipul), ci cu frică şi cu lacrimi şi cu răbdare şi cu faceri de bine, aceştia împlinind vremea hotărâtă a ascultării, se vor împărtăşi neapărat de rugăciuni (vor participa la rugăciunile comune), episcopului fiindu-i îngăduit să hotărască (să dispună) ceva şi mai omenos (blând) cu privire la aceştia. Iar câţi au suferit (suportat) cu nepăsare (îndepărtarea de la rugăciuni) şi au socotit că pentru reîntoarcere le este de ajuns forma (aparenţa) intrării în Biserică, să plinească întru totul (întocmai, pe deplin) timpul (penitenţiei).

În privinţa celor care stau să moară (dintre căzuţi) să se observe şi acum vechea şi canonica lege, încât dacă cineva stă să moară, să nu fie lipsit de cele mai de pe urmă şi mai trebuitoare merinde. Iar dacă fiind deznădăjduit şi luând împărtăşirea, s-ar număra din nou (vor rămâne) între cei ce trăiesc (între cei vii) acela să fie împreună cu cei ce iau parte numai la rugăciune. Dar peste tot şi în privinţa oricui ar sta să moară, cerând a se face părtaş de cuminecătură (a se împărtăşi cu Euharistia), (stabilim ca) episcopul, cu cercetarea (ispitirea), să-l facă părtaş sfântului dar (prosforei, să-l împărtăşească).

În privinţa celor care au fost şi care au căzut (de la credinţă), i s-a părut sfântului şi marelui sinod ca aceştia numai trei ani să fie ascultători (în treapta ascultării), iar după aceea să se roage cu catehumenii.

Pentru multa tulburare şi pentru gâlcevile care s-au făcut, s-a părut (potrivit) să se înlăture cu desăvârşire obiceiul, contrar canonului apostolic (14 ap.; 15 ap.) care s-a mai găsit în unele părţi, ca nici episcopul, nici presbiterul şi nici diaconul să nu treacă (să nu se strămute) din cetate în cetate. Iar dacă cineva, după această orânduire a sfântului şi marelui sinod ar încerca să meşteşugească ceva de felul acesta, sau s-ar deda vreunor treburi de acest fel, să se lipsească cu desăvârşire de o atare uneltire şi să se aşeze din nou în Biserica în care a fost hirotonit episcopul, sau presbiterul (acela).