Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
« 1 2 3
Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor, care se smulg de la sânul Bisericii. Ereziil... mai mult


Biserica se numeşte sfântă pentru că sfânt este Capul ei, Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că sfinte sunt mijloacele mântuirii, Duhul Sfânt Care sălăşluieşte în Biserică până la sfâ... mai mult


Păcătoşii n-ating sfinţenia Bisericii. Miezul misiunii Bisericii stă tocmai în îndreptarea păcătoşilor. Toţi oamenii sunt păcătoşi, încât despre nici unul nu se poate spune că e ... mai mult


Biserica „sobornicească” înseamnă întâi o Biserică răspândită în toată lumea, cuprinzându-i pe credincioşii din toate locurile, din toate timpurile şi de la toate popoarele, ca o în... mai mult


Biserica se numeşte „apostolească” pentru că ea a fost întemeiată de Mântuitorul pe temelia Sfinţilor Apostoli (Ef 2, 20), a fost răspândită în lume şi organizată de către Sfinţii A... mai mult


Biserica îşi asigură succesiunea prin aşezământul ierarhiei bisericeşti.


Ierarhia bisericească harică sau sacramentală îşi are originea în însăşi Preoţia sau Arhieria lui Hristos, Arhiereul nostru în veac la Tatăl (Evr 4, 14; 5-6; 7, 16-17, 21, 24-27; 8, 1... mai mult


Ierarhia bisericească are trei trepte: diaconi (FA 6, 3-6; 1 Tim 3, 8-12), preoţi (FA 14, 23; 15, 2, 4, 6, 22-23; 20, 17; 1 Tim 5, 17; Tit 1, 5) şi episcopi (FA 20, 28; 1 Tim 3, 1-7), legaţi într... mai mult


Cea mai mare autoritate în Biserică sunt episcopii ca urmaşi direcţi ai Sfinţilor Apostoli, despre care Sfântul Pavel zice în Scrisoarea I către Corinteni (12, 28): „Şi pe unii i-a pus Dumn... mai mult


« 1 2 3