Simbolul Credinţei se referă la Dumnezeu Fiul întrupat începând cu articolul al doilea şi până la articolul al şaptelea.
Ele ne vorbesc despre cea mai mare şi mai minunată faptă a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Ele ne spun că Cel ce ne-a mântuit pe noi este Însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar mântuirea ne-a înf...
mai mult
Aveau neapărată trebuinţă. Am văzut că prin neascultarea lui Adam a pătruns păcatul şi moartea în toţi oamenii. Păcatul acesta pusese o duşmănie (Rm 5, 10) între ei şi Dumnezeu, fiind ...
mai mult
Nu puteau. Căci, deşi ei sufereau de răul care-i stăpânea, nu puteau scăpa de el, firea lor era slăbită de păcat, erau robii păcatului. Această stare chinuitoare o descrie Sfântul Apostol ...
mai mult
Nu-i putea mântui nici un înger. Întâi, pentru că împăcarea cu Dumnezeu trebuia să fie o faptă la care să ia parte Însuşi Dumnezeu. În al doilea rând, pentru că oamenii trebuiau să fie...
mai mult
Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a socotit că nu e potrivit să-i mântuiască pe oameni de departe. Aceasta pentru foarte multe motive, dintre care mai importante sunt trei.
Primul motiv e că dreptatea cerea ca, precum un om a călcat legea ascultării de Dumnezeu, un Om se cădea să şi ispăşească, împlinind această lege prin ascultare şi plătind cu viaţa Sa ne...
mai mult
Al doilea motiv pentru care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu a fost ca să ne arate că dragostea Lui faţă de noi e aşa de mare, că El nu mai stă departe de noi, ci Se face om ca noi, ia firea no...
mai mult
Al treilea motiv se vede chiar din cuvintele de mai sus ale Sfântului Ioan Damaschin. Fiul lui Dumnezeu S-a mai întrupat ca unind firea noastră cu firea Sa dumnezeiască, făcând-o firea Lui Însu...
mai mult
Era trebuinţă de o pregătire a oamenilor ca să-L primească pe Mântuitorul, atunci când va veni. Căci n-ajungea ca Mântuitorul să vină şi să moară pentru oameni. Trebuia ca şi ei să-L p...
mai mult
În două feluri: întâi, prin creşterea răului şi deodată cu aceasta a convingerii oamenilor că nu se pot mântui prin puterile lor; al doilea, prin sporirea veştilor de la Dumnezeu că le va ...
mai mult
Păgânii şi evreii au fost pregătiţi în primul rând prin aceea că i-a lăsat să sporească în păcat. Dacă ar fi vrut Dumnezeu să-i mântuiască pe oameni îndată după cădere, poate că ...
mai mult
Prima făgăduinţă pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor, că le va trimite un Mântuitor, a fost îndată după cădere. Era prima lor mângâiere în nenorocirea ce i-a ajuns. Dumnezeu îi spune şar...
mai mult
În credinţa într-un singur Dumnezeu a fost crescut cu grijă poporul evreu, ca prin el să se sădească, cu vremea, această credinţă şi la celelalte popoare. Încet, ca să nu i se primejduias...
mai mult
Nu, n-a fost de ajuns. Dacă ar fi fost de ajuns, ar fi trebuit să-L primească toţi evreii şi cei mai mulţi dintre filosofi. La toate cele spuse s-au adăugat ca temeiuri de credinţă: 1) învă...
mai mult
Răspunsul amănunţit la această întrebare îl dă articolul al doilea al Simbolului Credinţei, primul dintre cele şase articole (II-VII), care se ocupă cu persoana mântuitoare a Domnului nostr...
mai mult
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, i...
mai mult
Două lucruri: Întâi, că Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a mântuit pe noi, este Însuşi Fiul lui Dumnezeu, egal întru toate cu Dumnezeu-Tatăl, veşnic ca El şi una cu El, după fiinţă ...
mai mult
Precum ne-a învăţat primul articol să credem în Dumnezeu-Tatăl, aşa ne învaţă articolul al doilea să credem „şi” în Iisus Hristos, Fiul Lui. Căci fără credinţă în Fiul, nu Îl p...
mai mult
Numele de „Iisus” înseamnă Dumnezeu Mântuitorul. Iisus înseamnă în limba ebraică Mântuitor şi numele acesta I se potriveşte în chip desăvârşit, căci El e într-adevăr Mântuitorul ...
mai mult