Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!   ✦  
Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!   ✦  
Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!   ✦  
Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!   ✦  
Descoperirea sau Revelaţia dumnezeiască este comoara de adevăruri pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor, pentru ca aceştia, cunoscându-L pe El, voia şi lucrarea Lui, să-L cinstească după vrednic... mai mult


Descoperirea dumnezeiască dovedeşte marea iubire a lui Dumnezeu faţă de oameni. „Dumnezeu este iubire” (1 In 4, 8), iubire nesfârşită, un ocean de iubire, cum zic Sfinţii Părinţi. Prin e... mai mult


Descoperirea dumnezeiască a fost dată pentru toţi oamenii, pentru că toţi au nevoie de mântuire, dar, întrucât nu toţi erau vrednici de a primi Descoperirea direct de la Dumnezeu, ea a fost ... mai mult


Pentru nevrednicia pricinuită de necurăţia sufletului şi a trupului lor, în urma căderii în păcat a protopărinţilor noştri.



Oamenii aleşi de Dumnezeu în acest scop au fost patriarhii, Moise, drepţii şi proorocii, care au primit şi au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sânul poporului evreu. Această Descoperire a fost... mai mult


Este cu putinţă. S-a susţinut, totuşi, de către unii înţelepţi păgâni şi de către unii eretici, că Dumnezeu nu Se putea descoperi oamenilor. Întâi, pentru că Dumnezeu cel nesfârşit, ... mai mult


Pentru că Descoperirea dumnezeiască nu greşeşte şi nu înşeală niciodată, fiind garantată de Dumnezeu Însuşi, Care e Adevărul (Ioan 14, 6), de nesfârşita Lui înţelepciune şi de împli... mai mult


Privită în izvorul ei, care e Dumnezeu, Descoperirea dumnezeiască e una singură. Dacă, însă, ţinem seama de căile folosite pentru a ajunge până la noi, Descoperirea este de două feluri: î... mai mult


Prin Descoperirea pe calea firii, numită şi Revelaţia naturală, se înţelege comoara de învăţături pe care natura şi firea omenească ni le dezvăluie despre existenţa şi unele însuşiri ... mai mult


Se înţelege Descoperirea rânduită şi dată de Dumnezeu prin anumiţi oameni aleşi (în Vechiul Testament) şi mai apoi prin Însuşi Fiul Său întrupat (în Noul Testament). Prin Descoperirea f... mai mult


Ea a fost dată uneori prin anumite semne minunate, pe care omul le cunoaşte prin simţuri; de pildă, arătarea lui Dumnezeu către Avraam, sub chipul a trei bărbaţi, la stejarul Mamvri (Fc 18, 1-... mai mult


Această Descoperire s-a dat de la facerea primilor oameni, în rai, până la venirea Mântuitorului, care a încununat şi a desăvârşit Descoperirea. Această lungă durată - 5508 ani - se poate... mai mult


Din Sfânta Scriptură, din împlinirea întocmai a proorociilor Vechiului Testament şi din istoria Bisericii Creştine. În adevăr, Sfântul Apostol Pavel precizează: „dar când a venit plinirea... mai mult


Se poate vorbi cu toată siguranţa. Am văzut mai înainte că Descoperirea dumnezeiască poate fi împărţită în trei mari perioade de timp. Fiecăreia dintre aceste perioade îi corespunde mai m... mai mult


Pentru că învăţătura creştină a fost dată de Însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, şi pentru că nimeni altul n-a cunoscut ca El de-a dreptul pe Dumnezeu şi a î... mai mult


Ne putem încredinţa de Descoperirea dumnezeiască pe două căi: 1) printr-una personală, aflată în cercetare; 2) prin cealaltă, aflată în cuprinsul Descoperirii. Cea dintâi e credinţa. Cred... mai mult


Semnele Descoperirii dumnezeieşti sunt următoarele: 1. înălţimea învăţăturilor descoperite; 2. curăţia lor dumnezeiască; 3. puterea lor de a schimba în bine pe oameni. Aceste semne sunt l... mai mult


Minunile sunt fapte dumnezeieşti mai presus de mintea şi puterea omenească. Ele sunt fapte săvârşite în firea văzută numai cu puterea lui Dumnezeu, întrecând legile minţii şi ale firii, c... mai mult


Minunile adevărate se deosebesc de cele mincinoase printr-o seamă de condiţii, dintre care însemnăm: 1. Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu şi să fie cuprinse în Sfânta Scriptură şi în... mai mult


Proorociile sau profeţiile sunt arătări prin viu grai, sau prin scris, ale anumitor adevăruri şi întâmplări care privesc viitorul, pe care Dumnezeu le vesteşte prin aleşii Săi, în vederea ... mai mult