Să păstrăm cu sfinţenie şi neatins cuprinsul ei, la fel cu acela al Sfintei Scripturi, aşa cum au făcut Părinţii din cele mai vechi timpuri. Iată sfatul Sfântului Vasile cel Mare în această privinţă: „Dintre dogmele păstrate în Biserică, pe unele le avem din învăţătura scrisă, iar pe altele le-am primit din tradiţia apostolilor. Ambele (forme de transmitere) au aceeaşi putere pentru credinţă. Şi oricine are o iniţiere cât de mică în chestiunile bisericeşti nu va ridica obiecţii (împotriva acestei afirmaţii). Fiindcă, dacă am încerca să lăsăm la o parte obiceiurile (care n-au temei scris), ca şi când n-ar avea mare însemnătate, am greşi, păgubind Evanghelia în cele esenţiale. De exemplu, ca să amintesc de primul şi cel mai obişnuit: ce temei scris au cei care se însemnează cu semnul crucii în numele Domnului nostru Iisus Hristos? Din ce scriere am învăţat să ne întoarcem spre Răsărit în timpul rugăciunii? Care dintre Sfinţi ne-a lăsat în scris cuvintele epiclezei, (care se rostesc) în timpul sfinţirii pâinii (sfintei) Euharistii şi al potirului binecuvântării? Nu ne mulţumim cu acele (cuvinte), pe care le aminteşte Apostolul sau Evanghelia, (şi de aceea) înainte şi după Euharistie zicem şi altele, pentru că ştim din învăţătura nescrisă că au mare putere în săvârşirea tainei. În virtutea căror scrieri binecuvântăm apa botezului, untdelemnul ungerii, şi pe cel care se botează? Nu în virtutea tradiţiei (transmise) în mod tainic? În ce scriere avem temei pentru ungerea cu untdelemn? Obiceiul de a afunda de trei ori pe omul (care se botează) de unde îl avem? Şi celelalte obiceiuri legate de botez, cum este lepădarea de satana şi de îngerii lui, în care scriere îşi au temeiul? Nu (provin toate acestea) din învăţătura părinţilor noştri păstrată în taină care bine au ştiut că prin tăcere se păstrează caracterul sacru al tainelor? De altfel, cum era posibil să fie exprimat în scris sensul acelora pe care nici să le vadă nu le este permis celor neiniţiaţi? Oare ce a voit marele Moise când a dispus să nu fie accesibile tuturor toate (încăperile) templului? Celor întinaţi nu le-a permis să intre nici măcar în curţile templului. Acceptând pe cei curaţi în primele curţi, numai pe leviţi i-a socotit vrednici să aducă jertfe lui Dumnezeu. Şi după ce a rânduit ca sacrificiile, holocaustele şi oricare altă slujbă să fie făcută de preoţi, numai unuia dintre ei i-a permis să intre în sanctuar, şi nici acestuia totdeauna, ci într-o zi a anului şi la o anumită oră, pentru ca înmărmurit de unicitatea şi neobişnuinţa (priveliştei) să contemple cu frică Sfânta Sfintelor. Moise, în înţelepciunea sa, ştia bine că uşor dispreţuieşte cineva ceea ce este obişnuit şi accesibil, pe când ceea ce este depărtat şi (constituie) o raritate este considerat în mod natural foarte însemnat. În acelaşi fel, apostolii şi părinţii, care au rânduit de la început cele ale Bisericii, au păstrat în taină şi în tăcere caracterul sacru al tainelor”^[1]. Iar Sfântul Ioan Damaschin zice: „În Sfânta Scriptură nu se pomenesc cele întâmplate la moartea Sfintei Născătoare de Dumnezeu Maria. Dar acestea se istorisesc în cea mai veche şi adevărată Tradiţie, care ne spune că în momentul slăvitei ei adormiri, toţi Sfinţii Apostoli, care colindau lumea în vederea mântuirii, s-au adunat la Ierusalim venind din văzduh. Aici ei au avut o viziune cu îngeri şi au ascultat melodia dumnezeiască a puterilor cereşti etc”^[2].

Botezarea copiilor mici e o tradiţie apostolică^[3]. Aceste lucruri se ştiu prin grija aleasă şi evlavia caldă cu care le-a păstrat Sfânta Tradiţie şi pe care, la rândul nostru, se cuvine să le păzim cu aceeaşi grijă şi evlavie spre a le da mai departe celor ce vor veni după noi.