Biserica statorniceşte aceste adevăruri prin hotărârile (canoanele)Sinoadelor ecumenice şi prin Cărţile simbolice. Definiţiile date la Sinoadele ecumenice ies dintr-un material bogat, frământat de Tradiţie zeci sau sute de ani, până în momentul când Biserica, prin împuterniciţii ei oficiali, desprinde, cu ajutorul Duhului Sfânt, adevărul din dezbateri, ca aurul în cuptor, şi-l înfăţişează în definiţii sau formule care devin obligatorii pentru toţi credincioşii. Pentru Biserica Ortodoxă sunt obligatorii definiţiile celor şapte Sinoade: I la Niceea (325), II la Constantinopol (381), III la Efes (431), IV la Calcedon (451), V la Constantinopol (553), VI la Constantinopol (Trulan: 680-681), VII la Niceea (787). Cărţile simbolice sau Mărturisirile de credinţă au apărut în Biserica Ortodoxă din cauza întreruperii Sinoadelor ecumenice de la 787 încoace. Mărturisirile de credinţă lămuresc întrebările noi care s-au ivit în viaţa Bisericii şi le dezleagă cu ajutorul Sfintei Scripturi şi al hotărârilor Sinoadelor ecumenice sau locale, în duhul celei mai curate Tradiţii. Asemenea Mărturisiri de credinţă sunt: aceea a Mitropolitului Petru Movilă, numită Mărturisirea Ortodoxă, închegată şi formulată definitiv la Sinodul de la Iaşi (1642) ^[1]; Mărturisirea Patriarhului Dositei, care se numeşte şi Pavăza Ortodoxiei şi care e tot una cu Mărturisirea Patriarhilor Ortodocşi; ea e, de fapt, lucrarea Sinodului de la Ierusalim din 1672; Mărturisirea lui Mitrofan Critopulos şi altele^[2].

Pentru importanţa, răsunetul şi neîntrerupta ei actualitate faţă de doctrina romano-catolică, merită să fie trecută în rândul Mărturisirilor de credinţă şi Enciclica Patriarhilor Ortodocşi de la 1848^[3].