Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pe cine au lăsat Sfinţii Apostoli ca urmaşi ai lor la conducerea Bisericii văzute?

După porunca Domnului, Sfinţii Apostoli i-au lăsat pe episcopi ca urmaşi la conducerea Bisericii văzute, cărora le-au dat această autoritate împărtăşindu-le harul Sfântului Duh prin punerea mâinilor, adică prin hirotonie. Despre aceasta ne încredinţează atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfânta Tradiţie.

Sfântul Apostol Pavel, aşezându-i ca episcopi pe Tit în Creta şi pe Timotei în Efes, le dă învăţături şi sfaturi cum să-şi conducă credincioşii. El îi scrie lui Timotei: „Nu nesocoti harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin profeţie cu punerea mâinilor preoţimii. Pe acestea pune-le la inimă; de acestea ţine-te, pentru ca propăşirea ta să fie vădită tuturor. Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătura ta; stăruie în ele, căci făcând aceasta te vei mântui - şi pe tine, şi pe cei ce te ascultă” (1 Tim 4, 14-16). Iar despre hirotonia preoţilor îi spune aceluiaşi Timotei: „Nu-ţi pune degrabă mâinile peste nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat” (1 Tim 5, 22).

Mântuitorul a încredinţat deci conducerea Bisericii Sale nevăzute Apostolilor, prin însăşi puterea Duhului Sfânt dată lor (In 20, 22-23), iar aceştia au încredinţat-o episcopilor, împărtăşindu-le harul Sfântului Duh prin Taina Hirotoniei. Prin urmare, cine ascultă de episcopii hirotoniţi după rânduiala canonică a Bisericii, ascultă de Sfinţii Apostoli, adică de Domnul nostru Iisus Hristos, iar cine se leapădă de episcopii legitimi, se leapădă de Sfinţii Apostoli, adică de Domnul nostru Iisus Hristos, după înseşi cuvintele Mântuitorului (Lc 10, 16). Sfântul Ignatie purtătorul de Dumnezeu şi Sfântul Ciprian susţin că ascultarea de episcopi este ascultarea de Iisus Hristos, că în Biserică nu se poate face nimic fără episcopi şi că nu există Biserică fără episcopi, preoţi şi diaconi[1].



[1] Sfântul Ignatie Teoforul, Scrisoarea către Tralieni, 2, 1; 2,3,; 3, 1,; 7, 2, Migne, P.G., V, col. 676, 677, 680; v. trad. rom. în Scrierile Părinţilor Apostolici, v. trad. rom. cit.; Sfântul Ciprian, Scrisoarea 66 (către Florenţiu), 8, CV, 3, 2, p. 732.