Acest Simbol de Credinţă a fost alcătuit de primele două Sinoade ecumenice: cel de la Niceea, în anul 325, şi cel de la Constantinopol, în anul 381. Cel dintâi, prin cei 318 Sfinţi Părinţi câţi au luat parte la el, a statornicit primele şapte articole, care se ocupă cu învăţătura despre Dumnezeu-Tatăl şi despre Dumnezeu-Fiul întrupat pentru a noastră mântuire, adică despre Domnul nostru Iisus Hristos Mântuitorul, şi erau îndreptate mai ales împotriva rătăcirii ereticului Arie şi a partizanilor lui, care susţineau lucruri defăimătoare şi umilitoare despre Fiul lui Dumnezeu. Al doilea Sinod ecumenic, prin cei 150 de Sfinţi Părinţi, a statornicit ultimele cinci articole, care se ocupă cu învăţătura despre Dumnezeu-Sfântul Duh, Sfânta Biserică, Sfintele Taine, învierea morţilor şi viaţa veşnică; aceste din urmă cinci articole erau îndreptate mai ales împotriva ereticului Macedonie şi a partizanilor lui, care susţineau lucruri batjocoritoare despre Sfântul Duh. Simbolul de Credinţă Niceo-Constantinopolitan a fost recunoscut, întărit şi recomandat ca cea mai înaltă autoritate şi normă de credinţă în Biserică de toate Sinoadele ecumenice următoare.