Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Ce înseamnă cuvântul „cred”?

Cuvântul „cred” (persoana I, singular) înseamnă că eu primesc şi mărturisesc ceea ce învaţă Biserica despre Dumnezeu. El are acelaşi sens ca şi cuvântul „credinţă”. Să vedem ce înseamnă „credinţă”. Există o credinţă pe care se bazează legăturile dintre oameni şi există o credinţă care întreţine legătura omului cu Dumnezeu. Între ele e o înrudire, dar şi o deosebire. Credinţa pe care o are un om în ceea ce-i spune alt om e o încredere, care-şi poate găsi întărirea în dovedirea sau arătarea văzută a lucrului care a fost susţinut de unul şi crezut de altul. Credinţa în Dumnezeu nu-şi poate găsi în viaţa pământească o astfel de întărire, prin dovedire sau arătare văzută. Dar are şi ea o întărire printr-un fel de arătare tainică, nevăzută, în faţa ochilor sufletului. Deci credinţa în Dumnezeu e primirea de către noi ca adevărate, pe bază de încredere în Dumnezeu şi pe baza unei vederi sufleteşti, a tuturor adevărurilor pe care le avem prin Descoperirea mai presus de fire, în vederea mântuirii noastre. Sfântul Apostol Pavel ne spune despre credinţă că „este adeverirea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evr 11, 1). După Teodoret al Cirului, credinţa creştină este învoirea liberă a sufletului, vederea sufletească a unui lucru nevăzut, statornicia în ceea ce este adevărat, înţelegerea celor nevăzute, potrivită firii[1].



[1] Teodoret al Cirului, Despre vindecarea bolilor elineşti, 1, 1, Migne, P.G., LXXXIII, col. 814.