Zidirea întreagă, de la făpturile cele mai mici până la cele mai mari, de la cele înzestrate cu mai puţină pricepere până la cele mai înţelepte, de la începutul lumii până astăzi, mărturiseşte înţelepciunea, bunătatea şi puterea Făcătorului. Sfânta Scriptură ia firea ca mărturie a existenţei lui Dumnezeu, când spune: „Cerurile povestesc mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria!” (Ps 18, 1).

Începând de la Sfântul Irineu şi până la Sfântul Ioan Damaschin, toţi Sfinţii Părinţi şi Scriitorii bisericeşti dovedesc existenţa lui Dumnezeu pe baza legii naturale sau fireşti. Sfântul Grigorie Teologul spune: „...voi vedea cerurile, lucruri ale degetelor Tale, luna şi stelele (Ps 8, 4) şi raţiunea îngroşată din ele, căci nu le vezi acum, ci le vei vedea cândva. Dar mult mai presus de acestea este firea neînţeleasă şi necuprinsă care este mai înaltă decât acestea şi din care sunt toate... Privirea, îndreptându-se spre cele văzute şi armonios stabilite şi totodată în mişcare şi, ca să spun aşa, mişcate şi purtate în chip nemişcat, deduce din cele văzute şi astfel rânduite pe Autorul lor”^[1]. Cunoştinţa despre sine a dat-o Dumnezeu oamenilor de la început, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, dar păgânii, atribuind această cunoaştere lemnelor şi pietrelor, au nedreptăţit adevărul. Această cunoaştere rămâne însă neschimbată, având slava ei nemişcată. Sfântul Pavel zice: „Ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este arătat întru ei; căci Dumnezeu le-a arătat-o” (Rm 1, 19). Cunoaşterea lui Dumnezeu pe calea firii s-a dat oamenilor nu prin glas, ci prin aşezarea făpturilor la mijloc, pentru ca şi cel înţelept şi cel fără minte, cunoscând cu privirea frumuseţea celor văzute, să se ridice la Dumnezeu^[2]. Ordinea lucrurilor, schimbarea anotimpurilor, a atmosferei, calea armonioasă a elementelor, cursul ordonat al zilelor şi al nopţilor, al lunilor şi al anilor, grija pe care o minte atotînţeleaptă o are faţă de fiecare vieţuitoare, supunerea tuturor faţă de om dovedesc existenţa lui Dumnezeu^[3]. Zidirea, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, ne duce ca de mână la cunoaşterea lui Dumnezeu^[4]. Este o cunoaştere care porneşte de la făpturi şi se ridică până la Făcătorul firii.