Dumnezeu este unul după fiinţa Lui. Descoperirea dumnezeiască ne învaţă însă că acest Dumnezeu, unul după fiinţă, este în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Aceste trei persoane sau ipostasuri dumnezeieşti alcătuiesc Sfânta Treime, o taină ce nu poate fi pătrunsă de mintea omenească, dar care ne-a fost împărtăşită nouă prin Descoperirea dumnezeiască. Cuvântul „Tatăl” din Simbolul Credinţei ne indică prima persoană a Sfintei Treimi. El arată însă şi legătura firească pe care noi, credincioşii, o avem cu El, căci El este „Tatăl” nostru, aşa cum spunem la începutul Rugăciunii Domneşti.