Cele trei persoane dumnezeieşti nu se înţeleg ca persoane omeneşti, ci în felul în care ne arată Mântuitorul în Evanghelia după Ioan, când zice: „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (In 10, 30). „Legătura Tatălui cu Fiul şi a Fiului cu Mângâietorul (Sfântul Duh) îi uneşte pe cei trei unul cu altul. Aceştia trei sunt una, nu unul, după cuvântul: „Eu şi Tatăl Meu una suntem”, una după unitatea fiinţei, nu după unitatea numărului”[1]. Cele trei ipostasuri, zice Sfântul Grigorie Teologul, sunt o singură Dumnezeire şi „o singură Fire în trei proprietăţi, înţelegătoare, desăvârşite, existând prin ele însele, deosebite în număr, dar nu deosebite în Dumnezeire”[2]. Acelaşi Sfânt Părinte explică felul unirii ipostasurilor astfel: „Se deosebesc fără să se împartă, ca să zic aşa, şi se unesc deosebit. Unul în trei este Dumnezeirea şi trei fac una”[3]. Nu sunt deci trei dumnezei.