Aceasta este o taină mare. Ceea ce se poate spune este că păcatul acesta, pe care-l moştenim din tată în fiu, prin naşterea firească[1], nu ni se socoteşte ca păcat al nostru, personal, ci ca o stare păcătoasă, ca o înclinare spre păcat, izvorâtă din călcarea poruncii dumnezeieşti şi care este egală cu păcatul, în faţa legii lui Dumnezeu[2]. Pentru că această stare păcătoasă este egală cu păcatul însuşi, Biserica a rânduit botezul copiilor, care nu au păcatele celor vârstnici, dar care, totuşi, moştenesc aplecarea spre păcat, care vine de la Adam (Fc 7, 20; 2 Cron. 6, 36; Iov 4, 17-19; 14, 4; 15, 14-16; 25, 4; Ps. 13, 1-3; 50, 6; 52, 2-4; 57, 3-4; Pr 20, 9; Ecc 7, 20; Sir 25, 23, 27; Rm 3, 10-12; 5, 12-19; Iac 3, 2; 1 In 1, 8).