„S-a pogorât din cer” înseamnă că Fiul lui Dumnezeu a binevoit să „ Se facă şi Fiu al Omului, să ia, pe lângă firea Sa atotputernică, şi firea noastră neputincioasă, să Se smerească, purtând toate ale ei, să ia chip de rob, „să Se deşerte” (Flp 2, 7) de slava Sa dumnezeiască, în arătarea şi lucrarea Sa omenească, fără să înceteze de a fi Dumnezeu, să umble ca om pe pământ şi să fie dispreţuit de mulţi.
„S-a pogorât din cer” înseamnă că: „bogat fiind, a sărăcit de dragul vostru pentru ca voi prin sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi” (2 Co 8, 9). Cu alte cuvinte: „El S-a făcut om, ca noi să ne facem dumnezei”[1]. S-a unit pe Sine cu firea noastră neputincioasă, ca firea noastră să se facă tare şi nemuritoare prin unirea cu firea Sa dumnezeiască.