Da. Chiar Mântuitorul spune către iudei: „Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat?” (In 8, 46). Iar Sfântul Apostol Pavel arată că Iisus Hristos a fost fără de păcat, dar că în acelaşi timp a purtat neputinţele noastre de pe urma păcatului şi a fost ispitit. „Că nu avem un Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci Unul după asemănarea noastră întru toate ispitit, în afară de păcat” (Evr 4, 15).