Aceleaşi ca şi la Sfântul Botez, de care Taina Mirungerii este nedespărţită, administrându-se îndată celui nou botezat. Sfinţii Petru şi Ioan se duc în Samaria pentru a-şi pune mâinile peste cei botezaţi (FA 8, 16-17). Sfântul Apostol Pavel îşi pune mâinile peste cei botezaţi în numele Domnului Iisus (FA 19, 2-6). Tradiţia bisericească adevereşte această practică. „Aceasta se face şi acum la noi, zice Sfântul Ciprian, anume ca aceia care sunt botezaţi în Biserică să fie înfăţişaţi căpeteniilor Bisericii şi, prin rugăciunea şi punerea mâinilor noastre, să primească Duhul Sfânt şi, prin semnul Domnului, să primească desăvârşirea”.[1] Până aici ni se spune că Sfânta Taină a Mirungerii se săvârşea prin punerea mâinilor şi prin ungere (FA 8, 16-17; Ef 1, 13; 4, 30; 2 Co 1, 21-22; 1 In 2, 20, 27). Mai târziu a rămas numai ungerea, pentru a nu se confunda cu hirotonia, care se săvârşeşte de către Apostoli sau episcopi. Iată cum spune Sfântul Chiril al Ierusalimului că Taina aceasta se săvârşeşte prin ungere: „Vouă, după ce aţi ieşit din cristelniţa sfintei ape, vi s-a dat ungerea, preînchipuirea aceluia cu care a fost uns Hristos; iar acesta este Sfântul Duh”.[2] Taina Mirungerii nu se repetă.
[1] Sfântul Ciprian, Scrisoarea 73, 9, Migne, P.L., III, col. 1115.
[2] Sfântul Chriril al Ierusalimului, Cateheza 21, Migne, P.G., XXXIII, col. 1089, v. trad. rom. cit.