Judecata particulară a făcut-o nu numai Domnul nostru Iisus Hristos, ci şi propria conştiinţă a omului. Tot aşa va fi la judecata din urmă. Mântuitorul Iisus Hristos nu-l va judeca pe om, fără ca acesta să vadă, ci prin conştiinţa sa că judecata e dreaptă. Dar pentru aceasta e de trebuinţă ca omul să fie judecat şi atunci când va vedea el însuşi toate urmările faptelor sale, adică la sfârşitul lumii. De aceea, fiecare va fi judecat în faţa tuturor, ca să vadă cum s-au răsfrânt păcatele sale asupra altora şi asupra omenirii în întregime. Pe când judecata particulară a fost provizorie, judecata din urmă e definitivă. Dacă prin judecata particulară s-a dat oamenilor numai o parte din răsplată sau din pedeapsă şi numai asupra sufletelor, la judecata din urmă se va da toată răsplata şi toată pedeapsa şi nu numai asupra sufletelor, ci şi asupra trupurilor cu care oamenii au săvârşit faptele.
Judecata particulară fiind provizorie, după ea se mai pot scoate sufletele din iad, prin rugăciunile şi milosteniile urmaşilor, arătându-se prin aceasta o vrednicie sufletească a celui mort, care şi-a crescut copiii în credinţă sau a făcut bine altora ca să-l pomenească. După judecata din urmă nu se mai poate scoate nici un suflet din iad.