Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Ce este şi ce înţeles are cuvântul „Amin” care încheie Rugăciunea Domnească?

Cuvântul „Amin” prin care se termină Rugăciunea Domneas-că e un vechi cuvânt evreiesc, pe care îl întâlnim numai în Evanghe-lia Sfântului Apostol Matei de treizeci şi una de ori. Cu el se încheie toate rugăciunile şi doxologiile şi are mai multe înţelesuri. Aici însă înseamnă: „Aşa să fie”[1], „Toate să se facă după cum ne-am rugat”[2] şi arată încrederea neclintită că Dumnezeu dă tot ce-I cerem cu credinţă, cu nădejde şi după voia Lui (In 5, 14-15).

Negreşit, cuvântul „Amin” este un răspuns dat şi în ziua de azi la sfârşitul Liturghiei, şi Ieronim spune că în vremea lui poporul încheia Rugăciunea Domnească, rostită de unul singur în numele tuturor, cu „Amin”, spus cu atâta însufleţire, încât răsunau bisericile ca de bubuitul tunetului.

Biserica întrebuinţează din cea mai adâncă vechime Rugăciunea Domnească la Sfânta Liturghie, precum şi la toate sfintele slujbe, fiindcă ea cuprinde tot ce trebuie să cuprindă o rugăciune. Rostind-o, ar trebui să simţim îmbrăţişarea îngerilor, pentru că nu-L mai numim pe Cel Ce ne-a zidit: Dumnezeul nostru, ci Îi spunem Tatăl nostru. Tot creştinul, care crede drept, trebuie să ştie această rugăciune şi să o rostească în toate împrejurările vieţii sale[3].



[1] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia I, c. 65, în Apologeţi de limbă greacă, Ed. I.B.M.B.O.R., Buc., 1997, trad. Pr. Prof. Dr. Olimp Căciulă.

[2] Mărturisirea ortodoxă, II, 27.

[3] Sfântul Simeon al Tesalonicului, op. cit., c. 320, p. 318.