Legea veşnică este: 1) de neapărată trebuinţă, fiindcă Dumnezeu, Care este fiinţa desăvârşită, nu poate să creeze făpturile şi să le dea şi un scop fără să le rânduiască pe toate spre îndeplinirea acelui scop; 2) neschimbătoare, fiindcă neschimbător este Dumnezeu în hotărârile voii Sale; 3) universală, adică ea cuprinde toate făpturile, întreg universul.
După credinţa noastră, pe temeiul acestor însuşiri, legea veşnică este izvorul tuturor legilor din univers: al celor fizice, pentru lumea materială şi pentru făpturile necuvântătoare, şi al celor morale, pentru făpturile înzestrate cu judecată şi voie liberă.
Legile date pentru om se numesc legi morale, fiindcă se îndeplinesc cu voia personală a omului, adică cu cunoştinţă şi libertate, pe când legile fizice se îndeplinesc de la sine.
Deci voia lui Dumnezeu, cuprinsă în legea veşnică, se face cunoscută prin legile fizice şi prin legea morală, care este de două feluri: firească şi suprafirească.