Despre această lege se vorbeşte limpede în izvoarele Descoperirii dumnezeieşti: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Sfântul Apostol Pavel, scriind romanilor: „Căci când păgânii, care nu au lege, din fire fac cele ale legii, ei fără să aibă lege îşi sunt loruşi lege; ei arată fapta legii scrisă în inimile lor prin mărturia conştiinţei şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau chiar îi apără” (Rm 2, 14-15), ne spune limpede că şi oamenii care nu au lege scrisă de la Dumnezeu au totuşi legea morală scrisă în inimile lor, de care ei, dacă voiesc, ascultă, iar dacă nu voiesc, nu ascultă. Când ascultă de ea, atunci mărturia cugetului lor, după ce se cercetează pe sine, îi dezvinovăţeşte, iar când nu ascultă, aceeaşi mărturie a cugetului îi învinovăţeşte.

Despre legea morală firească vorbeşte şi Sfântul Ioan Gură de Aur, când spune: „Dumnezeu a dat omului o conştiinţă şi cunoştinţă neînvăţată a binelui şi a răului, aşa că noi nu mai trebuie să învăţăm că desfrânarea este ceva rău şi cumpătarea ceva bun; aceasta o ştim de mai înainte, şi anume de la început”^[1].

După credinţa noastră, legea morală firească este sădită deci în însăşi firea omului şi lucrează în fiecare om, oricine şi oricum ar fi el, învăţat ori neînvăţat. La cunoştinţa ei omul ajunge îndată ce începe a gândi. Legea morală firească se poate întuneca prin păcate, dar ea nu se şterge niciodată cu totul din inima omului.

Izvorând din voia neschimbătoare a lui Dumnezeu, legea morală firească este şi ea neschimbătoare. De ea omul trebuie să ţină neapărat seama, fiindcă prin ea cunoaşte mai întâi voia lui Dumnezeu şi fiindcă ea Îi arată ce este potrivit sau nepotrivit cu firea şi cu vrednicia lui de cea mai înaltă făptură pământească.

Pentru aceasta toate legiuirile bisericeşti ţin seama de poruncile legii morale.

^[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Către poporul antiohian, Cuv. 12, Migne, P.G., XLIX, col. 431.