Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Unde se vorbeşte despre voia liberă?

Despre voia liberă a omului se vorbeşte în cuvinte foarte limpezi în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie. Aşa citim în Vechiul Testament: „V-am pus în faţă viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi urmaşii tăi!” (Dt 30, 19). În Noul Testament, Mântuitorul răspunde tânărului bogat: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor” (Mt 19, 21). În alt loc, Mântuitorul plânge soarta Ierusalimului, spunând: „Ierusalime, Ierusalime (...) de câte ori am voit să-i adun pe fiii tăi aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar voi n-aţi vrut” (Mt 23, 37). Iar Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: „Să ştii că tu ai un suflet cu voinţă liberă... care are putinţa de a face cum voieşte”[1].

Dar şi fiecare om cu judecată sănătoasă îşi dă seama că are voie liberă. Fiecare simte că se hotărăşte de la sine pentru o lucrare, că prin alegere proprie a săvârşit într-o împrejurare o faptă anumită şi că ar fi putut tot atât de bine săvârşi alta în locul ei. Că este aşa îi arată omului şi căinţa pe care o simte pentru unele fapte. Căindu-se pentru unele fapte, omul îşi dă seama că el n-a fost silit să le facă şi că putea să nu le facă, sau chiar avea datoria să nu le facă. Dacă omul n-ar fi înzestrat cu voie liberă, atunci n-ar avea nici un rost şi nici un înţeles toate sfaturile, îndemnurile, poruncile şi legile ce i se dau. N-ar putea fi vorba nici de virtute, nici de păcat, nici de răsplată, nici de pedeapsă şi nici de răspundere. Căci cum i s-ar putea cere omului socoteală pentru o faptă pe care el n-ar fi avut libertatea să o facă? Răspundere are omul numai pentru faptele pe care le-a săvârşit în deplină libertate şi conştiinţă, şi nicidecum pentru cele pe care le-a săvârşit din constrângere.

De aceea, când sila, frica, neştiinţa, patimile, deprinderile sau alte împrejurări slăbesc sau chiar întunecă cu totul conştiinţa omului şi lucrarea liberă a voinţei sale, atunci în aceeaşi măsură scade şi răspunderea pentru faptele săvârşite în astfel de împrejurări.

Libertatea voii stă deci la temelia vieţii morale a omului şi a întregii rânduieli din societatea omenească.



[1] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, 4, cap. 18, Migne, P.G., vol. XXXII, col. 478.