În vorbirea obişnuită cuvântul „Testament” înseamnă hotărârile luate de cineva cu scopul de a fi respectate după moarte. Cu acest înţeles şi pe temeiul descoperirii date prin Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15 şi urm.), Sfinţii Părinţi au învăţat că cele două Testamente - cel Vechi şi cel Nou - arată voinţa lui Mesia de a-i face moştenitori ai împărăţiei veşnice pe cei ce vor crede în El.

Când e vorba despre Sfânta Scriptură a Vechiului Testament şi a Noului Testament, cuvântul „Testament” mai are şi înţeles de „legământ”. El e „Legământul” dintre Dumnezeu şi om, făcut îndată după căderea acestuia, prin făgăduinţa dată de Dumnezeu primilor oameni că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Acest legământ, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reînnoit faţă de Patriarhul Avraam (Fc 12, 1-4), apoi a fost încheiat, în scris, pe muntele Sinai, între Dumnezeu şi poporul evreu (Iş 20). Despre acest legământ vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15-28).

Toate scrierile care cuprind legea şi Proorocii formează Legământul Vechi, adică Testamentul Vechi, fiindcă vorbesc despre acel Legământ, fiind date înainte de Hristos şi-şi află împlinirea şi desăvârşirea în El.

Scrierile sfinte date după Hristos formează Legământul Nou, adică Testamentul Nou, fiindcă vorbesc despre noua legătură făcută la Cina cea de Taină între Dumnezeu şi oameni, „legea cea nouă”, adusă lumii de Domnul nostru Iisus Hristos (Mt 26, 28).

Sfântul Apostol Pavel arată în chip lămurit învăţătura despre cele două Testamente. Vorbind despre jertfa Mântuitorului, el zice: „Şi iată pentru ce este El (Hristos) Mijlocitor al unui nou testament: ca prin moartea pe care El a suferit-o spre a răscumpăra greşalele de sub întâiul testament să primească cei chemaţi făgăduinţa moştenirii veşnice. Căci acolo unde este testament trebuie neapărat să fie arătată moartea celui care l-a făcut. Un testament îşi capătă puterea de la morţi, dat fiind că el nu are nici o putere câtă vreme cel ce l-a făcut trăieşte. Ca urmare, nici cel dintâi n-a fost sfinţit fără sânge” (Evr 9, 15-18).