Virtuţile morale sunt acelea care călăuzesc viaţa creştinului faţă de sine şi faţă de semenii săi. Ele au drept scop moralizarea credinciosului şi a raporturilor cu semenii lui, adică întocmirea vieţii şi a rânduielilor dintre oameni după legile morale.
Aceste virtuţi se mai numesc şi cardinale, fiindcă ele stau la temelia celorlalte virtuţi şi deci pe ele se reazemă viaţa cinstită.
Virtuţile morale se pot câştiga şi prin puterile fireşti cu care este înzestrat omul; de aceea ele se mai numesc virtuţi fireşti sau câştigate.
Rădăcina acestor virtuţi stă în legea morală firească sădită în firea omului chiar de la creare. După învăţătura Bisericii noastre, însă, această fire slăbind prin păcatul strămoşesc, a adus cu sine şi slăbirea puterii morale fireşti a omului. De aceea, virtuţile răsărite din ea sunt firave şi slabe şi au nevoie de întărire prin harul dumnezeiesc, pentru a rodi fapte bune, necesare mântuirii.