Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Avem şi alte dovezi despre insuflarea Sfintei Scripturi?

Avem dovezile păstrate de Sfânta Tradiţie. În adevăr, mulţi Părinţi şi Scriitori bisericeşti dau mărturie despre insuflarea Sfintei Scripturi. Astfel, Sfântul Irineu spune că Scriptura e desăvârşită fiindcă e insuflată de Cuvântul şi de Duhul lui Dumnezeu[1]. Gura Domnului, Duhul Sfânt, a rostit cuprinsul Sfintei Scripturi, declară Clement Alexandrinul[2].



[1] Sfântul Irineu, Contra ereziilor, 2, 28, 2, Migne, P. G., VII, col. 804.

[2] Clement Alexandrinul, Cuvânt îndemnător către Greci, 9, 82, 1, Migne, P.G., VIII, col. 192.