Înţelegerea Sfintei Scripturi nu este la îndemâna fiecăruia dintre noi, oamenii, fiindcă adevărurile pe care ea ni la prezintă sunt mai presus de mintea noastră omenească, sunt adevăruri dumnezeieşti care se adresează celor credincioşi şi cu viaţă duhovnicească. La întrebarea pe care Filip o pune famenului etiopian, care citea din proorocia lui Isaia, dacă înţelege ce citeşte, cel întrebat răspunde: „Cum aş putea-o, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (FA 8, 31). Sfântul Apostol Petru scrie astfel despre Epistolele Sfântului Apostol Pavel: „În epistolele sale (...) sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc - ca şi pe celelalte Scripturi - spre a lor pierzare” (2 Ptr 3, 16). Cele 176 de versete ale Psalmului 118 sunt nu numai o laudă sinceră a Legii Domnului, ci şi o rugăciune neîntreruptă pentru dobândirea adevăratei ei înţelegeri.

Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti au arătat, în repetate rânduri, greutăţile întâmpinate pentru înţelegerea Sfintei Scripturi. Origen spune că înţelesul Scripturii nu se descoperă de la început cititorilor, mai ales celor necunoscători în lucrurile dumnezeieşti, sau care sunt necredincioşi ori nevrednici. Nu e de mirare, zice el, fiindcă înţelesul Scripturii e un lucru supraomenesc^[1]. Puţinătatea înţelegerii noastre nu poate pătrunde strălucirea dogmelor^[2]. Aceasta e una din cauzele principale ale căderii în erezie^[3]. Fericitul Augustin ne recomandă ca părţile neînţelese din Scriptură să le apropiem de altele, care sunt clare, spre a le pătrunde unele prin altele^[4]. Sfântul Ioan Damaschin ne îndeamnă ca: „dacă citim o dată, de două ori, şi nu înţelegem ce citim, să nu ne trândăvim, ci să stăruim, să medităm, să întrebăm. Căci spune Scriptura: „Întreabă-l pe tatăl tău şi-ţi va povesti, întreabă-i pe bătrâni şi-ţi vor spune” (Dt 32, 7). Cunoştinţa nu este a tuturor”^[5].