Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Care este porunca a cincea?

Porunca a cincea este: „Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşţi ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumneze ţi-l va da” (Iş 20, 12).

Cele patru porunci dumnezeieşti despre care s-a vorbit până acum au arătat datoriile creştinului faţă de Dumnezeu, cuprinse pe scurt în datoria dragostei faţă de El.

Curăţia şi tăria dragostei faţă de Dumnezeu se adeveresc însă prin dragostea faţă de oameni, căci: „Dacă cineva zice: Îl iubesc pe Dumnezeu!, dar pe fratele său îl urăşte, mincinos este. Pentru că cel ce nu-şi iubeşte fratele pe care-l vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vede. Şi această poruncă o avem de la El: Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu, să-l iubească şi pe fratele său” (1 In 4, 20-21). Dintre oameni, mai întâi trebuie iubiţi părinţii, care ne-au născut şi ne-au crescut şi, ca atare, după Dumnezeu, sunt binefăcătorii noştri cei mai mari, în viaţa pământească.

Din această pricină, cele şase porunci dumnezeieşti, care vorbesc despre datoriile sau dragostea faţă de oameni, încep cu porunca de a cinsti părinţii.