Aceste datorii sunt, pe scurt, următoarele:
1) Să-i iubească, să se îngrijească de buna lor stare trupească, de hrana, îmbrăcămintea şi sănătatea lor, căci: „Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi, şi mai ales de cei din casa lui, acela s-a lepădat de credinţă şi e mai rău decât un necredincios” (1 Tim 5, 8).
2) Să le dea un mijloc de a câştiga în chip cinstit cele trebuincioase traiului.
3) Să le dea o creştere bună, pentru a-i face cetăţeni vrednici ai patriei pământeşti şi ai patriei cereşti.
Temelia bunei creşteri a copiilor o pun părinţii prin sfaturile şi pilda vieţii lor, lăudând, mustrând şi la nevoie chiar şi pedepsind, căci: „Care este fiul pe care tatăl său nu-l ceartă?” (Evr 12, 7). Îndeosebi, credincioşii trebuie să se îngrijească de buna creştere a copiilor şi în cele religioase şi morale, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Şi voi, părinţilor, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri spre mânie; dimpotrivă, creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Ef 6, 4). Învăţătura şi pilda bună a părinţilor se întipăresc adânc în inima copiilor şi-i deprind la viaţa cinstită.