Însuşirile familiei creştine se desprind din învăţătura sfintei Biserici despre căsătorie şi sunt:

1) Unitatea şi egalitatea. Familia trebuie să fie întemeiată prin legătura dintre un singur bărbat şi o singură femeie. „Fiecare [bărbat] să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei” (1 Co 7, 2).

Sfânta noastră Biserică nu îngăduie legătura dintre bărbat şi mai multe femei, căci aceasta înjoseşte femeia. În familia creştină femeia este soţie, adică tovarăşă de viaţă şi împreună-lucrătoare cu bărbatul, în toate. Creştinismul a ridicat femeia din starea de înjosire faţă de bărbat, în care se găsea mai înainte, şi a aşezat-o în toată vrednicia ei de fiinţă creată „după chipul lui Dumnezeu”, precum spune Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască; pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Ga 3, 28).

Astfel, creştinismul a arătat pentru prima dată că femeii i se cuvine aceeaşi preţuire ca şi bărbatului. Numai mult mai târziu, orânduielile omeneşti i-au recunoscut şi ele femeii drepturi şi îndreptăţiri alături de bărbat.

2) Dragostea şi buna învoire dintre soţi. Când sila, sau alte pricini, ca de exemplu averea, duc la întemeierea unei familii, atunci rareori traiul între soţi este fericit.

3) Curăţia. Soţii să nu fie în apropiată înrudire trupească şi sufletească. Prin canoanele sale, sfânta noastră Biserică a stabilit gradele de rudenie care fac cu neputinţă încheierea căsătoriei.

4) Sfinţenia. Familia trebuie să fie binecuvântată prin Taina Sfintei Cununii. Sfântul Apostol Pavel numeşte căsătoria, prin care se înfiinţează familia, Taina mare, dar nu altfel, ci numai dacă ea este întemeiată în Hristos şi în Biserică (Ef 5, 32). Pentru însemnătatea pe care familia o are în viaţa de obşte, binecuvântarea dumnezeiască este de neapărată trebuinţă.

5) Trăinicia. Căsătoria să fie pentru toată viaţa,căci: „ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mt 19, 6). Iar Sfântul Apostol Pavel spune: „Iar celor căsătoriţi le poruncesc - nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat - dar dacă se va despărţi, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei -; şi nici bărbatul să nu-şi lase femeia” (1 Co 7, 10-11). În afară de moartea trupească, sfânta Biserică îngăduie desfacerea legăturii dintre soţi (divorţul) numai din pricini morale asemănătoare morţii trupeşti, cum sunt: necredincioşia (adulterul) sau alte legături trupeşti neîngăduite (Mt 19, 9).

Sfânta noastră Biserică îngăduie recăsătorirea soţilor văduvi.