Am văzut că, pentru a scăpa de robia patimilor şi a căpăta libertatea şi mântuirea, credinciosul trebuie să-şi supună voinţa sa legii morale. Dar voinţa fiind din fire slabă şi pentru a nu aluneca spre păcat, credinciosul dornic să ajungă mai repede şi mai sigur la desăvârşire este îndemnat să renunţe la voinţa proprie şi să asculte fără şovăire de un îndrumător duhovnicesc, care este în măsură să conducă sufletele, datorită experienţei şi înaintării lui în viaţa morală.
Sfatul ascultării este cuprins în cuvintele Mântuitorului: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc 8, 34).
Ascultarea de un îndrumător duhovnicesc nu este o înjosire a demnităţii omeneşti, precum socotesc unii, ci dimpotrivă, o adevărată înălţare, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Lc 18, 14).