Protestanţii susţin că aceste cuvinte îndreptăţesc credinţa lor că toţi creştinii sunt preoţi. Potrivit învăţăturii autentice a Bisericii, noi învăţăm însă că şi în Vechiu...
mai mult
Nunta este Sfânta Taină, după făgăduinţa mirelui şi miresei, dată liber în faţa preotului, de a trăi împreună, în iubire, toată viaţa, pentru a naşte şi a creşte copii şi a se...
mai mult
Căsătoria civilă este o însoţire pe viaţă între un bărbat şi o femeie, prin liber consimţământ în condiţiile legii, adică are la bază un contract plecând însă de la afecţiunea rec...
mai mult
Sfântul Maslu este Taina care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte credinciosului harul dumnezeiesc pentru tămăduirea bolilor trupe...
mai mult
Această Sfântă Taină a fost aşezată de Însuşi Mântuitorul, când a trimis pe Sfinţii Apostoli la propovăduire zicându-le: „Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Me...
mai mult
Simbolul Credinţei se referă la viaţa viitoare în articolele al doisprezecelea şi al treisprezecelea.
„Aştept învierea morţilor
şi viaţa veacului ce va să fie.”
Ne învaţă despre ţinta ultimă la care vom ajunge după viaţa noastră pământească în sânul Bisericii. Å¢inta aceasta este viaţa fericită şi nesfârşită ce va urma după „veacu...
mai mult
Moartea a rămas, şi pentru cei drepţi, ca o lege de obşte a tuturor oamenilor ce vieţuiesc pe pământ (Rm 5, 12; Evr 9, 27). A rămas chiar şi pentru cei ajunşi la o cât mai deplină cur...
mai mult
Sufletele celor necredincioşi sunt îndată osândite. Aceasta ne-o spune Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos prin pilda despre bogatul şi săracul Lazăr. De sărac se spune că a murit şi a ...
mai mult
Primul lucru ce se întâmplă oricărui suflet, îndată după moarte, este o judecată. Această judecată care se face cu fiecare suflet în parte se numeşte judecata particulară şi ea se deoseb...
mai mult
Judecata particulară o face Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care va face şi judecata cea de obşte. „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului” (In 5, 22). Dar Mâ...
mai mult
De conştiinţa omului Se foloseşte ca să nu poată spune omul că a fost judecat pe nedrept. Însăşi conştiinţa lui îl va osândi, atunci, pe omul păcătos şi tot ea îi va da pace şi lini...
mai mult
De Sfinţii Îngeri Se foloseşte Mântuitorul din milostivire faţă de noi, pentru că atunci ei se străduiesc să ne apere, mărturisind toate gândurile, cuvintele şi faptele noastre, din care p...
mai mult
Credinţa omului în Domnul nostru Iisus Hristos (Mc 16, 16) şi faptele lui bune izvorâte din credinţă (2 Co 5, 10). Cel ce le are pe acestea va merge la fericire, cel ce nu le are, la nefericire....
mai mult
Aceasta n-o putem şti întocmai. Dar e de crezut că dacă cineva s-a înălţat din ce în ce mai mult pe calea virtuţii, acela merge la fericire şi, dimpotrivă, dacă s-a coborât din ce în ce ...
mai mult
Nu. Pentru că nu există om care să se afle exact la mijloc între necurăţie şi virtute. Inima lui tot are o pornire principală, chiar dacă se mai mişcă uneori şi altfel. Sau dacă ar fi un ...
mai mult
Nu. Despre rai, Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt” (In 14, 2). Iar despre cei din iad a spus: „Şi servul acela care a ştiut voia Domnului şi...
mai mult
Noi nu ne putem da seama de felul şi de mărirea acestei fericiri. Toată fericirea vine din petrecerea sufletului cu Dumnezeu, cu Sfinţii Îngeri, cu Sfinţii şi Patriarhii, în lumina şi în sla...
mai mult
Nici acestea nu ni se descriu de Sfânta Scriptură în înţelesul lor propriu, ci numai în icoane. Locul celor păcătoşi se numeşte iad (Lc 16, 23), gheenă (Mt 5, 22, 29-30), depărtare de la f...
mai mult