Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României:

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României[1]

Una dintre rugăciunile de taină ale Sfintei Liturghii, pe care preotul o rosteşte, în genunchi, înaintea Sfintei Mese, unde, doar de câteva clipe, darurile de pâine şi vin s-au transformat în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, spune: „Iar pe noi, pe toţi, care ne împărtăşim dintr-o Pâine şi dintr-un Potir, să ne uneşti unul cu altul, prin împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh”. Este o rugăciune de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, săvârşită de zece ori pe an. Dar Liturghia Sfântului Vasile cel Mare îşi are originea în Liturghia Sfântului Iacob, episcopul Ierusalimului din primul veac creştin, şi din amândouă acestea provine, la rându-i, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care o săvârşim de cele mai multe ori, pe parcursul anului bisericesc.

Aşadar, această rugăciune îşi are originea în vremea apostolică, când se săvârşea deja Euharistia, la început în foişorul cel de sus, unde Hristos a lăsat-o ca testament, spre pomenirea Lui. Aduceți-vă aminte cum, la Cina cea de Taină, Iisus Hristos, frângând pâinea și înălțând paharul, S-a adresat Apostolilor şi le-a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este Trupul Meu Cel ce se frânge pentru voi” (1 Co 11, 19 şi „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, carele pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt 26 26-28), „Aceasta să faceți întru pomenirea Mea!”(1 Co 11, 24).

Rugăciunea de la Epicleză ne învaţă că noi, toţi care ne împărtăşim dintr-o Pâine şi dintr-un Potir, suntem uniţi unul cu celălalt, prin împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh. De ce vă spun aceasta şi de ce m-am oprit la această rugăciune? Deoarece, peste doar două zile, îl vom prăznui pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor și Ocrotitorul României. De asemenea, vă spun aceste lucruri şi datorită faptului că noi avem o credinţă de origine apostolică, la care trebuie neapărat să luăm aminte. Succesiunea apostolică este foarte importantă, în ceea ce priveşte transmiterea harului preoţiei, dar şi în ceea ce priveşte mântuirea credincioşilor. Succesiunea apostolică presupune păstrarea nealterată a adevărului de credinţă.

Deci, trebuie să ştim că suntem încreştinaţi de Sfântul Apostol Andrei, unul dintre cei doisprezece. Credinţa noastră este apostolică, pentru că el a hirotonit cei dintâi episcopi şi preoţi, pe teritoriul ţării noastre, şi ei, la rându-le, au hirotonit alţi episcopi şi preoţi, așa încât, prin succesiunea apostolică, astăzi avem și credem în: Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică Biserică! Zicem „apostolicească”, fiindcă aşa ne-am obişnuit, cu această traducere, dar, în realitate, este „Biserică apostolică”! O mărturisim în Simbolul de credinţă: „una, sfântă, sobornicească şi apostolică Biserică”.

Aceste două lucruri sunt foarte valoroase şi foarte importante pentru credinţa noastră, pe care noi o mărturisim, de fiecare dată când rostim Simbolul de credinţă: credința, succesiunea apostolică și Sfânta Liturghie. Reținem și faptul că Simbolul de credinţă este în aşa fel alcătuit, de primele două Sinoade ecumenice, încât el a devenit şi o rugăciune, pe care o rostim în mod public, dar și particular, intim. Vă spun aceste lucruri şi din alte considerente. De curând, în luna iulie a acestui an, în Duminica Sfinţilor Români, mă aflam peste ocean, în America, la Los Angeles, aproape de Hollywood, unde ştiţi că se toarnă filmele pe care le vedeţi, pe micile şi marile ecrane. Acolo avem câteva parohii româneşti, unde am întâlnit foarte mulţi români, care, deși s-au strămutat de pe aceste plaiuri, nu s-au lepădat de credinţă. Vorbindu-le despre Sfinţii români, bineînţeles că nu puteam să îl exclud pe Sfântul Apostol Andrei, cel ce ne-a încreştinat. Pentru noi, este foarte importantă şi ne ţine uniți legătura de sânge, prin care ne socotim rude! Așadar, rudenia de sânge este importantă pentru noi şi ne străduim ca acest sânge să se păstreze cât mai curat, ca neamul nostru să fie cât mai sănătos, din punct de vedere fizic, biologic. Dar, iată că rugăciunea de care vă ziceam, mai înainte, se referă şi la alt sânge, care trebuie să ne unească, care trebuie să curgă prin venele noastre, prin sufletele noastre. De această dată, este vorba despre Sângele Domnului Hristos, despre sângele credinţei noastre strămoşeşti, care trebuie să ne menţină uniţi şi sănătoşi, din punct de vedere spiritual, duhovnicesc. Sângele biologic este cel care poartă, genetic, moştenirea înaintaşilor noştri. Sângele Mântuitorului Hristos, viaţa noastră spirituală, duhovnicească, viaţa noastră bisericească, credinţa noastră poartă o moştenire genetică şi ea vine de la Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat. Le spuneam credincioşilor din America că ei sunt datori cu o misiune extraordinară, pe care Dumnezeu le-a rânduit-o! Anume, ei sunt datori să ştie că, prin credinţa lor, pe care au moştenit-o de la înaintaşi şi pe care au dus-o dincolo de ocean, sunt cei dintâi chemaţi, aşa cum a fost Apostolul românilor, respectiv Sfântul Andrei, să Îl propovăduiască pe Domnul Hristos, până la marginile pământului! În America, este un fenomen invers. Creştinii din America încep să cunoască Ortodoxia şi să se convertească, să devină ortodocşi, pentru că ei, în mare măsură, sunt neoprotestanţi. Acolo există peste cinci mii de feluri de neoprotestanţi, de denominațiuni creștine! Nici ei nu cred că ştiu multe unii despre alţii, decât, poate, că se numesc creştini şi sunt botezaţi în numele Domnului Hristos, nu toţi în numele Sfintei Treimi. Ei, aceştia, căutând rădăcinile credinţei lor, ajung în perioada apostolică, în prima eră creştină, şi îşi dau seama că au pierdut, pe drum, generaţie după generaţie, ajungând ceea ce sunt astăzi, fiecare în felul lor. În realitate, ei au pierdut ceea ce este mai important, originea apostolică, din cauza faptului că nu mai au succesiune apostolică, nu au preoţi și episcopi, că nu a avut cine să le transmită credinţa apostolică, pe care să o păstreze nealterată. Sunt comunităţi care, în întregime, împreună cu predicatorul lor, au trecut la Ortodoxie...!

Îmi permit o paranteză, care are şi puţin umor, dar, în același timp, reprezintă o realitate deloc hazlie. În anul 1993, mă aflam la Mânăstirea Nicula, la hramul din cincisprezece august, unde vin, în pelerinaj, foarte mulţi credincioşi, sute de mii de oameni. La acel hram, în sobor, au slujit și doi preoţi americani, care, în trecut, fuseseră pastori, dar, aşa cum vă spuneam, împreună cu comunitatea pe care o conduceau, au îmbrățișat Ortodoxia. Ne găseam la puțin timp după ’89, iar la noi erau foarte multe partide politice, dacă vă aduceţi aminte, peste o sută! Şi, în glumă, unul dintre preoţii aceştia misionari, din America, căruia i s-a dat cuvântul, a spus: „La noi, în America, unde sunt doi americani, sunt trei religii. La voi, în România, unde sunt doi români, sunt trei partide politice.” Din păcate, este o realitate pentru ei şi era o realitate la vremea aceea, sperăm să nu mai fie niciodată, la noi!

Aşadar, revin, în America, fenomenul este invers decât se întâmplă la noi, unde unii dintre credincioşii noștri sunt ispitiţi de cultele neoprotestante, care câştigă teren, din ce în ce mai mult, şi din vina noastră, a preoților, dar şi din vina lor, a credincioşilor. Este foarte interesant: credinţele neoprotestante vin de acolo aici, la noi, iar la ei se întâmplă efectiv invers! Şi-atunci, care este adevărul? Adevărul este la origini! Ne spunea, odinioară, Mitropolitul Bartolomeu, cel pe care îl aveţi, aici, pictat atât de expresiv, că este foarte important pentru credinţa noastră să mergem la adânc şi zicea el, în versuri, citând din Lucian Blaga: „Sapă, frate, sapă, sapă,/ Până dai de stele’n apă!”. Mai zicea, despre izvoarele de suprafaţă, că nu sunt sigure: astăzi sunt, mâine nu sunt, dar apa din adâncuri are legături cu oceanul...!

Aşa este şi cu credinţa noastră! Trebuie să mergem până la originea apostolică şi să vedem cum erau cei dintâi creştini, cum trăiau ei, cum participau la Sfânta Liturghie şi cum se împărtăşeau ei de Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Ni se spune nouă, ortodocşilor, de multe ori, că avem o credinţă înapoiată. Avem, din punctul acesta de vedere! Din acest punct de vedere, suntem cei mai „înapoiaţi”, adică suntem aşa cum ne-au lăsat Domnul Hristos şi Sfinții Apostoli, credinţa noastră fiind apostolică! Dar în ceea ce priveşte dinamica credinţei noastre, nu suntem înapoiați, pentru că ea, iată, este lucrătoare şi în zilele noastre. În plus, aşa cum se vede în această seară, la Someşul Rece, este foarte actuală și aceasta se datorează părintelui dumneavoastră duhovnicesc.

Geneza noastră creştină, spun istoricii, este apostolică, pentru că ne-a încreştinat Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat! Deci, genetic, fiinţa noastră lăuntrică este influenţată de propovăduirea apostolică a Sfântului Andrei. Propovăduirea lui a fost bine primită de geto-daci. De ce? Pentru că ei, la rându-le, credeau într-un singur zeu, deci aveau o credinţă monoteistă, iar nu politeistă, precum celelalte popoare din jurul lor. Geto-dacii cunoșteau chiar forme de monahism, încă de dinainte de a deveni creștini! Sfântul Apostol Andrei, propovăduind geto-dacilor credinţa creştină, a fost foarte bine primit, pentru că el propovăduia credinţa într-un singur Dumnezeu, o credință care presupunea renunţarea la sine! Că Sfântul Apostol Andrei a fost bine primit în ţara noastră, aşa cum era ea atunci, în acele vremuri, o dovedeşte chiar faptul că nu a fost martirizat pe teritoriul românesc, așa cum i s-a întâmplat, mai apoi, pe teritoriul Greciei, la Patras, unde a fost chinuit pe o cruce în formă de x, aşa cum îl vedeţi pictat în unele icoane sau prin biserici!

Aşadar, iubiţi credincioşi, în această seară, am venit la dumneavoastră să vă pun la suflet şi să vă reamintesc lucruri pe care le ştiţi, mai ales că ne apropiem de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Noi suntem rudenie de sânge, prin Sângele Domnului Hristos! Suntem rudenie de sânge cu Sfântul Apostol Andrei, respectiv cu Domnul Hristos, pentru că ne împărtăşim dintr-o Pâine şi dintr-un Potir. Şi, dacă ne împărtăşim dintr-o Pâine şi dintr-un Potir, adică din Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, suntem înfrăţiţi, ne împărtăşim unul de celălalt şi suntem uniţi prin împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh, cum se spune în rugăciunea de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne păstrăm credinţa noastră apostolică nealterată, aşa cum ne-au lăsat-o înaintaşii noştri. La rându-ne, să o lăsăm şi noi moştenire generaţiilor de după noi şi să nu uităm că, prin fiinţa noastră curge, şi nădăjduim să curgă până la sfârşitul veacurilor, Sângele Domnului Hristos. Amin!



[1] Predică la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”, Someşul Rece, jud. Cluj, 27 noiembrie 2013.


->