Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş:

Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş[1]

Conform cântării de la strană, otpustului slujbei, dar şi calendarului bisericesc, încă din această seară, o prăznuim pe Sfânta Muceniţă Filofteia, de la Curtea de Argeș! Sfânta Filofteia este un prototip al copiilor de după Revoluţie, datorită faptului că mulţi copii i-au adus pe părinţi la biserică.

Sfânta Filofteia a fost un copil orfan de mamă. A avut un tată bun, dar și o mamă vitregă, care a urât-o, nu pentru faptul că nu era fiica ei, ci pentru că făcea fapte bune, pentru că avea credinţă în Dumnezeu, iar credinţa în El te învaţă să fii milostiv, încât fericita Filofteia era milostivă faţă de cei săraci. Pentru aceasta a fost ucisă, chiar de tatăl ei, devenind muceniță! Sfânta Filofteia, copilă fiind, L-a mărturisit pe Dumnezeu, în primul rând părinţilor ei, apoi săracilor, pe care i-a miluit, dar, iată, până astăzi, Îl mărturisește tuturor creştinilor, mai ales ortodocşilor români, pentru că ea a ales să vină în ţara noastră. Deși de origine bulgară, trupul ei, plin de har şi de putere, după ce a fost martirizată de chiar tatăl ei, nu s-a lăsat dus în altă parte decât în Ţara Românească, la Curtea de Argeş.

Vă ziceam că, după Revoluţia din ’89, copiii i-au adus pe părinţi la biserică! Se întâmplă acest fenomen, de peste douăzeci de ani încoace, pentru că, în perioada comunistă, mulţi părinţi nu au primit o educaţie religioasă şi, din această pricină, nu au ajuns să Îl cunoască pe Dumnezeu cu adevărat. Acum, încep să Îl cunoască prin copiii lor. Cred eu că fericita Filofteia ar trebui să fie patroana anumitor instituții, asociaţii sau programe, care ar trebui să se ocupe de catehizarea părinţilor, a adulţilor. Mai mult decât copiii este necesar să fie catehizaţi părinţii, aşa cum face Înaltpreasfinţitul părinte Andrei, în fiecare duminică seara. Copiii au, din fire, o aplecare către cele sfinte, către Dumnezeu și Biserică. Părinţii mai puţin, sunt mai raţionali şi nu au cultură duhovnicească suficientă. În general, suferinţa, necazul și boala sunt cele care îi apropie pe oameni de Dumnezeu, dar trebuie să îi apropie şi cunoaşterea Lui. Or, copiii, prin faptul că se face religie în şcoală, au ajuns să îi determine pe părinţi să vină şi ei la biserică. Ar trebui să vă spun că Mitropolitul de veşnică amintire Bartolomeu Anania a fost cel care a reuşit să îl convingă pe unul dintre miniştrii de odinioară ai învăţământului ca religia să devină o materie obligatorie în şcoală, şi nu una facultativă. Trebuie să ştim acest lucru, să îl pomenim şi să fim recunoscători!

Nădăjduim ca religia să se predea, pe mai departe, în școală, iar copiii noştri să ne aducă la biserică! Biserica este o mângâiere mare şi mijlocul cel mai important, prin care putem fi convinşi că Dumnezeu există. Biserica este o realitate divino-umană și tot ce învăţăm în şi prin Biserică este garanţia Împărăţiei Cerurilor.

Un alt amănunt, pe care trebuie să îl cunoaştem despre Sfânta Filofteia, este că ea a fost martirizată, din cauza mamei vitrege, care nu a suportat-o, pentru că făcea milostenie. Dar ea a ales să ajungă la Curtea de Argeş, unde legenda spune că Ana, soţia meşterului Manole, a fost zidită în mânăstire. Cred că legenda şi viaţa sfintei au o anumită legătură. Se spune că legenda are un sâmbure de adevăr, cel puţin aşa am învăţat în şcoală că, întotdeauna, o legendă se construieşte pe un sâmbure de adevăr. Cred că Ana, cumva, a absolvit-o pe mama vitregă a Sfintei Filofteia, prin faptul că s-a lăsat zidită în mânăstirea de la Curtea de Argeş, iar Sfânta Filofteia a ales să ajungă nu în altă parte decât acolo unde o mamă a fost zidită în biserica lui Dumnezeu.

Aşadar, cele din dreapta mea, care sunt mame, să ştie că până acolo trebuie să meargă jertfa pentru pruncii aceştia, pe care noi încercăm să îi educăm, încât să fie zidite în biserica lui Dumnezeu. Amin!



[1] Cuvânt rostit la pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş, Catedrala Mitropolitană, Cluj-Napoca, 7 decembrie 2013.


->