Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe:

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe[1]

Suntem, astăzi, la Mânăstirea Salva, pentru o izbândă a acestei obşti, şi anume sfinţirea clopotelor, care vor fi aşezate, în curând, în clopotniţă, de unde vă vor chema la rugăciune pe dumneavoastră, credincioşii, dar în special pe cei care se nevoiesc aici. Aşadar, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, suntem prezenţila acest eveniment, prilej cu care vă transmitem binecuvântarea arhierească şi dumneavoastră.

Se potriveşte ca această importantă realizare, care a presupus un efort mare, multă osteneală şi mulţi bani, să fie încununată tocmai astăzi, când îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, care a reuşit cea mai mare izbândă a omului: mântuirea sufletului! Aceasta este izbânda care trebuie să ne preocupe. Toţi creştinii trebuie să aibă această preocupare şi să o transmită din generaţie în generaţie. Aceasta face Biserica, iată, de două mii de ani încoace, când, cu timp şi fără timp, îi învaţă pe oameni şi îi lămureşte că trebuie să lucreze la mântuirea sufletului. Doar prin Biserică ajungem să împlinim acest sfânt deziderat. De altfel, Biserica înseamnă comunitate de credincioşi. Unii o numesc corabia mântuirii, în care trebuie să ne aflăm neapărat, ca să nu ne înecăm. Însă, de această dată, nu va fi ca pe vremea lui Noe, căci cei care se îneacă coboară în adâncul cel de nepătruns, care se numeşte iad sau împărăţia diavolului.

Adaug un gând duhovnicesc, în această zi de mare sărbătoare a Bisericii. Astăzi nu mai suntem chemaţi la mucenicie, aşa cum au fost creştinii din primele trei veacuri. Sunt locuri în lume, unde creştinii sunt încă prigoniţi şi omorâţi, chiar prin lege. Iată, însă, că noi trăim libertatea şi nu ni se mai cere să Îl mărturisim pe Iisus Hristos prin botezul sângelui. Totuşi, există o mucenicie pe care o consider una dintre cele mai valoroase ale vremurilor din urmă, pe care le trăim: răbdarea. Răbdarea este o formă de mucenicie, pe care trebuie să ne-o asumăm, să ne-o însuşim şi care să ne devină o virtute. Majoritatea din cei de faţă sunteţi oameni care aveţi familii. Ştiţi cât de mult se rabdă într-o familie...! Şi nu se rabdă o zi sau o lună, se rabdă ani şi o viaţă întreagă. Mucenicia răbdării este un proces îndelung, care trebuie asumat şi lucrat, în aşa fel încât să ne înduhovnicească, să ne sfinţească viaţa şi să ajungem purtători de biruinţă, aşa cum a devenit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În mânăstire, se rabdă foarte mult, de nu vă puteţi închipui! În mânăstire se rabdă nedreptatea, mai mult decât se rabdă în lume. Însă, părinţii duhovniceşti ne-au învăţat că răbdarea nedreptăţii este una dintre cele mai înalte nevoinţe şi prin răbdarea nedreptăţii dobândeşti foarte repede harul Duhului Sfânt. Dar, este foarte greu să rabzi nedreptatea. Însă, părinţii învaţă că răbdarea nedreptăţii este una dintre cele mai înalte nevoinţe, care pot sfinţi viaţa monahului, şi nu numai a monahului, într-un chip deosebit, dobândind harul Duhului Sfânt. Mai sunt şi câteva texte în Scriptură, care vin în sprijinul celor afirmate. Unul dintre ele zice: „cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”(Mc 13, 13), iar al doilea: „Întru răbdarea voastră vă veţi dobândi sufletele” (Lc 21, 19). Să luaţi aminte la aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, care nu mint! Ele vă încurajează şi vă determină să răbdaţi, atât pe cei ce trăiţi în familii şi care trebuie să vă răbdaţi unii pe alţii, cât mai ales pe cei ce trăiţi în mânăstire şi care trebuie să aveţi conştiinţa de a răbda inclusiv nedreptatea!

Acestea fiind zise, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, care, din anul 303, când a fost martirizat, până astăzi, ne învaţă ce înseamnă să rabzi şi să suferi, până acolo încât să te laşi ucis. El, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, rămâne unul dintre modelele foarte valoroase în ceea ce priveşte virtutea răbdării suferinţei şi a nedreptăţii. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate izbânzile Mânăstirii Salva, pentru că mai sunt două săptămâni până la sfinţire, până la târnosirea bisericii celei noi. Foarte multă jertfă, care se vede şi care nu se vede...! Foarte mult zbucium, multă suferinţă, multe sacrificii...! Toate acestea le va sfinţi Dumnezeu, în ziua de Izvorul Tămăduirii, când ne rugăm Lui şi să tămăduiască rănile, încă deschise, ale obştii de la Mânăstirea Salva. Şi Îi mulţumim lui Dumnezeu că suntem împreună astăzi, că am săvârşit Sfânta Liturghie şi ne-am împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre slava Lui şi spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!



[1] Cuvânt la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, Sfânta Mânăstire „Izvorul Tămăduirii”, Salva, jud. Bistriţa‑Năsăud, 23 aprilie 2013.


->