Întemeierea Bisericii...!^[1]

Ziua și sărbătoarea de astăzi, a Cincizecimii, ne aduce aminte de ziua și evenimentul întemeierii Bisericii în chip văzut, când Duhul Sfânt a coborât peste ucenicii lui Hristos în chip de limbi de foc şi aceştia au început să propovăduiască pe înţelesul tuturor celor care se aflau în acel moment la Ierusalim – să vorbească în limbi –, și, când, s‑au botezat ca la trei mii de suflete care au constituit pentru prima dată în istorie Biserica Creştină. Aceasta este semnificaţia sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt, iar Părinţii Bisericii sunt unanimi în privința faptului că astăzi, la cincizeci de zile după Paşti, s‑a întemeiat Biserica văzută.

V‑am vorbit, nu de puţine ori, că Duhul Sfânt a coborât în chip de limbi de foc și Apostolii au început să vorbească în alte limbi dar pe înţelesul tuturor. V‑am explicat pe îndelete despre cei care se cred credincioşi ai Cincizecimii, ai Penticostarului – penta însemnând cinci, cincizeci de zile de la Paști – care, rătăcind şi învăţând greşit Scripturile, se cred purtători de Duhul Sfânt și, în casele lor de adunare, pentru că nu le pot spune biserici, bolborosesc zicând că vorbesc în limbi! Dar, nu se mai întâmplă ca acum două mii de ani; să se audă vuiet de vânt; să se pogoare Duhul Sfânt în chip de limbi de foc şi nici măcar să se vorbească pe înţelesul tuturor. Ei bolborosesc, dar nimeni nu‑i înţelege. De aceea, n‑am să mă mai opresc astăzi la aceşti credincioşi care se numesc penticostali pentru că îi cunoaşteţi şi toţi creştinii noştri ortodocşi îi știu. Pe lângă aceasta, de pildă, la Dobric, în judeţul Bistriţa‑Năsăud, creștinii penticostali au încercat și încearcă să stopeze construirea unui așezământ monahal în satul lor. Dar, dacă nu este loc pentru un locaş al lui Dumnezeu în satul respectiv, fie el ortodox!, şi este loc pentru un bar sau pentru o societate comercială, atunci cum se mai pot numi creştini ai Penticostarului, creştini ai Duhului Sfânt?

De multe ori confundăm Biserica, care s‑a întemeiat prin pogorârea Duhului Sfânt, cu locaşul de cult, cu această clădire în care ne adunăm cu toţii, pentru că aşa se numeşte ea biserică, şi biserică este. Dar Biserica suntem noi, fiecare în parte mădulare ale Trupului tainic al lui Iisus Hristos, precum învață Sfântul Apostol Pavel. Confundăm Biserica întemeiată la Cincizecime cu preoţii, cu slujitorii, şi duşmanii Bisericii noastre adesea spun: uite ce se‑ntâmplă în Biserica Ortodoxă, uite ce face cutare preot, uite ce a spus cutare preot, uite cum vieţuieşte, uite cine este, uite ce este Ortodoxia, uite ce este Biserica Ortodoxă! Dar nu este aşa. Preoţii reprezintă Biserica şi au puterea harului Sfântului Duh pentru că sunt consacraţi şi hirotoniţi, dar nu ei sunt însăşi Biserica. Să nu confundăm Biserica cu locaşul de cult; să nu confundăm Ortodoxia cu slujitorul netrebnic, păcătos, precum suntem toţi, şi să nu confundăm Biserica, şi să n‑o confunde nimeni din aceia care ne sunt duşmani, cu credincioşii care sunt botezați ortodox dar faptele nu‑i confirmă, ci doar se numesc, și se cred, ortodocşi.

Într‑adevăr, Sfântul Apostol Pavel spune că Biserica este „stâlp şi temelie a adevărului” (1 Tim. 3, 15). Dar, tot Sfântul Apostol Pavel, spune despre noi înşine, noi oamenii, preoţi şi credincioşi, că „trupul vostru este templu al Duhului Sfânt” (1 Cor. 6, 19). Suntem biserică în virtutea faptului că suntem temple ale Duhului Sfânt.

Îmi aduc aminte de o istorisire în care se povesteşte despre un călugăr, care ducându‑se în oraş să‑şi vândă rucodelia, adică lucrul lui de mână, pentru ca să se întreţină, a văzut o fată şi s‑a ispitit de ea şi s‑a dus la tatăl ei, care era preot idolesc, s‑o ceară de soţie. Şi acesta, s‑a dus la idolul pe care îl venera și în care sălăşluia un demon şi l‑a întrebat ce să facă? Să‑i dea fiica de soţie acelui călugăr sau nu? Şi diavolul din idol i‑a răspuns: dacă se va lepăda de botezul în numele Sfintei Treimi şi de haina călugărească, adică de făgăduinţele pe care le‑a făcut în faţa Sfântului Altar, atunci să‑i dai fata ta de nevastă. Şi s‑a întors preotul idolesc la călugăr şi i‑a răspuns ceea ce i‑a spus demonul. Iar călugărul s‑a lepădat de botez, de Sfânta Treime, de învăţătura Bisericii şi de cele trei voturi monahale. Şi în acel moment, ne spune istorisirea, un porumbel a ieşit din gura lui şi s‑a înălţat la cer. S‑a speriat preotul idolesc şi s‑a dus din nou la idol şi l‑a întrebat: uite ce s‑a întâmplat, ce să fac? Răspunsul a fost: să nu‑i dai fata de nevastă pentru că Dumnezeu încă nu l‑a părăsit. Şi s‑a întors preotul şi i‑a spus călugărului: omule, nu pot să‑ţi dau fata mea de nevastă pentru că pe tine încă nu te‑a părăsit Dumnezeu. Şi s‑a umilit călugărul, gândindu‑se că Dumnezeu nu l‑a părăsit chiar dacă el s‑a lepădat. S‑a întors în mânăstirea lui, s‑a spovedit stareţului şi stareţul l‑a pus la canon: du‑te şi te roagă o săptămână fără să mănânci, numai seara, şi după o săptămână să te întorci la mine. Şi s‑a pus călugărul de s‑a rugat o săptămână şi a plâns cu amar şi a cerut de la Dumnezeu să‑i dăruiască din nou harul Duhului Sfânt care l‑a părăsit în chip de porumbel. Şi a văzut, la sfârşitul primei săptămâni de penitenţă, un porumbel zburând deasupra lui. Şi s‑a întors şi i‑a spus stareţului: părinte, am făcut ceea ce mi‑ai spus. Şi, n‑ai văzut nimic? Ba da, părinte, am văzut un porumbel zburând deasupra mea. Bine, du‑te dar, şi te mai roagă o săptămână. Şi s‑a mai dus o săptămână, s‑a mai rugat şi iarăşi a văzut porumbelul stând deasupra. S‑a dus din nou şi a mai postit o săptămână şi când s‑a întors la stareţ călugărul avea porumbelul stând deasupra capului său. În acel moment a încercat să prindă porumbelul dar, ne spune istorioara că porumbelul a intrat în el şi s‑a sălăşluit din nou în inima lui, confirmându‑se, prin aceasta, iertarea...!

Suntem fiecare, prin botez, temple ale Duhului Sfânt. De câte ori însă, ne simţim părăsiţi, ne simţim goi pe dinlăuntru...!? Cine a plecat din noi? Cine ne‑a părăsit? Duhul Sfânt în chip de porumbel, pe care l‑am trădat, l‑am înșelat, l‑am alungat...! Ne plângem unul altuia, sau preoţilor și duhovnicilor noştri, că nu ne mai putem ruga? De ce nu ne mai putem ruga? Unde este Duhul Sfânt în momentele când nu ne putem ruga? N‑am lepădat, oare, haina Sfântului Botez? N‑am pătat haina Sfântului Botez atunci când am păcătuit? Oare, ne‑am împlinit făgăduinţele pe care le‑am făcut în faţa Sfântului Altar sau în faţa icoanelor noastre atunci când am avut necaz, atunci când am fost în boală sau în suferinţă? De câte ori făgăduim lui Dumnezeu: Doamne, dacă mă scapi, am să fiu mai bun sau am să fac cutare lucru sau cutare lucru...!? Am împlinit aceste făgăduinţe?

De multe ori ne ducem şi noi la preoţii idoleşti ca să ne plinim plăcerea. Se spune că acum, în creştinătate nu mai sunt idoli. Orice se substituie lui Dumnezeu este idol! Orice păcat sau plăcere care devine scop în sine este idol și cădem în idolatrie! Desfrâul nu este un idol? Băutura nu este un idol? Chiar am auzit pe cineva spunând în batjocură: părinte, eu mă închin toată ziua. Dar cum te închini? Păi ridic paharul şi zic: Doamne ajută! Aceea este închinare? Este închinare, dar la cine? La idol. Fumatul nu este o închinare la idol dacă nu ne putem lepăda de el? Povestea adesea Mitropolitul Bartolomeu că, în pușcărie, pentru o țigară, pătimașii erau în stare să trădeze, și o făceau fără scrupule! Şi alte păcate pe care le facem noi şi nu ne lepădăm de ele. Nu este închinare la idoli? Este închinare la idoli, şi totuşi Dumnezeu nu ne părăseşte, Dumnezeu încă mai are răbdare, pentru că nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.

Chiar noi, călugării, de câte ori ne aducem aminte de acele trei voturi pe care le‑am făgăduit în faţa Sfântului Altar: al ascultării, al fecioriei, al sărăciei? În Sfânta Scriptură, Mântuitorul Însuşi spune că, de ai privit cu gând păcătos la o femeie, ai şi păcătuit în inima ta. Şi atunci putem spune ca Sfântul Vasile cel Mare: deşi mi‑am păstrat fecioria, totuşi nu sunt feciorelnic. De ce? Pentru că mintea și gândul omului, fuge, alunecă şi păcătuieşte. Uită de Dumnezeu! Uită și soții momentul când, în faţa Sfântului Altar, la Taina Cununiei, şi‑au unit mâinile pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce, făgăduindu‑și iubire; iubire ce trebuie împărtăşită tuturor semenilor! Cei mai mulți înțeleg iubirea ca dragoste trupească, o iubire care se numeşte greşit dragoste şi care este desfrânare.

Să ne aducem aminte şi noi, preoţii şi călugării, şi dumneavoastră, credincioşii, de această putere a Duhului Sfânt care sălăşluieşte în noi pentru că suntem temple ale Duhului Sfânt, să nu‑L lăsăm să fugă de la noi! Să ne împlinim jurămintele ce le‑am făcut în faţa Sfântului Altar şi să nu uităm făgăduinţele făcute în faţa icoanelor noastre sfinte atunci când am avut necazuri şi suferinţe. Să nu ne lăsăm înşelaţi și să nu ne lepădăm de Biserica noastră creştinească și strămoşească. Biserica este comunitatea creștină din care facem parte fiecare în virtutea faptului că am fost botezați în numele Sfintei Treimi!

Iubiţi credincioşi, astăzi este o zi deosebită şi pentru că, la sfârșitul Sfintei Liturghii, vom săvârşi Vecernia plecării genunchilor în care se citesc şi se rostesc şapte rugăciuni extraordinar de frumoase. Să aveţi răbdare, să le ascultaţi şi să vă rugaţi împreună cu noi ca Duhul Sfânt să se coboare asupra noastră precum s‑a pogorât acum două mii de ani în cetatea Ierusalimului. După aceea, cu toţii vom merge în faţa bisericuţei mici şi vom săvârşi slujba sfinţirii apei, pentru ţarină, pentru holde şi acolo să ne rugăm ca Dumnezeu să ne izbăvească de secetă, de prea multă ploaie, de potop, să izbăvească munca mâinilor noastre de tot ceea ce este rău și să putem cu toţii mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne‑a dăruit.

Harul Sfântului Duh să se pogoare asupra noastră, a tuturor. Amin!